P** C* T******
Recurent InculpatP** C* T******
InculpatS*** M******* S****** S***** - P*** A************ M****** M****
Parte vătămatăS*** G******* A******** S***
Parte vătămatăS*** G***** E********* S*****
Parte vătămatăI. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, urmând ca, in conformitate cu incheierea din 06.09.2007, să se menţină în sarcina inculpatului pentru fapta 1 din Rechizitoriu săvârşită în data de 5/6.06.2003 incadrarea juridică dispusă prin Rechizitoriu, respectiv infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g şi i C. penal, cât şi infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C. penal (pct. 6 din Rechizitoriu), iar pentru celelalte fapte săvârşite în perioada 28.05 - 05.11.2006, să se reţină o infracţiune continuată de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 şi 4 -209 alin. 1 lit. c, e, g şi i cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 42 C. penal şi art. 37 lit. a C. penal. II. Constată că prin SP 1477 din 14.09.2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului Pop Timotei prin SP 332/24.02.2005, 841/16.04.2004 şi 516/03.03.2004, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, arestat la 14.11.2003, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiţionat la 24.05.2006 cu un rest rămas neexecutat de 719 zile (conf. fisa cazier f. 47 vol. 4 dos. u.p.). Constată că infracţiunea de la pct. 1 din rechizitoriu este concurentă cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora au fost aplicate pedepsele aplicate prin SP 332/24.02.2005, 841/16.04.2004 şi 516/03.03.2004. Descontopeşte pedepsele contopite prin SP nr. 1477/2005 referitoare la SP 332/24.02.2005, 841/16.04.2004 şi 516/03.03.2004 in pedepsele componente de 5 pedepse de câte 3 ani şi 4 luni inchisoare, 5 pedepse de câte 3 ani inchisoare, 12 pedepse de câte 3 ani şi 2 luni inchisoare, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni inchisoare, o pedeapsă de 1 an inchisoare şi o pedeapsă de 1 an inchisoare şi inlătură sporul. În baza art. 208 alin.1, 209 al.1 lit. g şi i C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen. condamnă pe inculpatul Pop Timotei, la o pedeapsă de: - 3 ani închisoare cu executare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal pentru săvârşirea la data de 05/06.06.2003 a infracţiunii de furt calificat (pct. 1 din rechizitoriu). În baza art. 36 C. penal, cu referire la art. 34 şi 35 C. penal contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată mai sus cu pedepsele astfel descontopite şi aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni inchisoare cu executare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal. Scade din durata pedepsei aplicate perioada arestului de la 14.11.2003 la 24.05.2006. III. In baza art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 (art.86 alin. 1 in noua numerotare), cu aplic. 37 lit. a C. pen., condamnă pe inculpatul Pop Timotei cu datele de identitate de mai sus, la o pedeapsă de: - 1 an închisoare cu executare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal, pentru săvârşirea la data de 29.06.2006 a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere (pct. 6 din rechizitoriu). In baza art. 208 alin. 1 şi 4, 209 alin. 1 lit. c, e, g şi i C. penal, cu aplic art. 41 alin. 2 şi 42 şi art. 37 lit. a C. penal, condamnă pe inculpatul Pop Timotei cu datele de identitate de mai sus, la o pedeapsă de: - 6 ani închisoare cu executare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal, pentru săvârşirea in perioada 28.05.2006-05.11.2006 a infracţiunii de furt calificat in forma continuată (pct. 2 - 34 din rechizitoriu). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, contopeşte pedepsele de 1 an şi de 6 ani închisoare aplicate mai sus in pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care aplică un spor de 1 an inchisoare, inculpatul urmând a executa 7 ani inchisoare cu executare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal. In baza art. 61 C. penal revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei aplicate prin SP nr. 1477/2005 referitoare la SP 332/24.02.2005 a Judecătoriei Oradea. In baza art. 39 alin. 1 şi 2 C. penal contopeşte restul de pedeapsă neexecutat de 719 zile - potrivit SP 332/24.02.2005, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză. În baza art. 350 C.p.p. menţine măsura arestării inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 56/M/2006, din 06.11.2006, MAP 52/M/2006 ale Judecătoriei Oradea. În baza art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii şi arestării preventive din data de 06.11.2006 până la zi. IV. Admite constituirea de parte civilă. În baza art. 14 C.p.p. şi 998 şi următoarele C.civ. obligă inculpatul la plata pretenţiilor civile in favoarea părţilor civile după cum urmează: - SC Marimira SRL – 5.540 lei (pct. 1 din rechizitoriu) - SC Global Electric SRL – 1.922 lei (pct. 3 din rechizitoriu) - SC Apicola SRL- 5.376, 81 lei (pct. 4 din rechizitoriu) - SC Origo SRL – 3.400 lei (pct. 5 din rechizitoriu) - Mezaroş Iuliu – 900 lei (pct. 6 din rechizitoriu) - SC Dusana SRL – 5.251,6 lei (pct. 7 din rechizitoriu) - SC Palmier Comimpex SRL – 8.756 lei (pct. 8 din rechizitoriu) - SC Nortemeco SRL – 3631,45 lei şi 3.100 lei (pct. 9 şi 32 din rechizitoriu) - SC Floras SRL 4.165,89 lei (pct. 10 din rechizitoriu) - SC Murray Pres – 1.120 lei (pct. 11 din rechizitoriu) - SC Vaysya SRL – 823,68 lei (pct. 12 din rechizitoriu) - SC Flamingo SRL – 15.203 lei (pct. 13 din rechizitoriu) - SC Alcano SRL – 2.210,23 lei şi 4.741,36 lei (pct. 14 şi 33 din rechizitoriu) - SC E&G Net Serv SRL – 1.450 lei (pct. 15 din rechizitoriu) - SC Gold Line SRL – 1427,90 lei (pct. 16 din rechizitoriu) - SC Comatex SRL – Jibou – 2.818,77 lei (pct. 17 din rechizitoriu) - SC Criano Exim SRL – 4.383,06 lei (pct. 18 din rechizitoriu) - SC Bene Internaţional SRL – 17.043,87 lei şi 436,95 lei (pct. 20 şi 30 din rechizitoriu) - SC Elgies Comp SRL - 1.000 lei (pct. 22 din rechizitoriu) - SC Arena România SRL – 3.829 lei (pct. 23 din rechizitoriu) - SC Krezolt Impex SRL – 650 lei şi 3.629,70 lei (pct. 25 şi 28 din rechizitoriu) - SC Atinet SRL – 952,38 lei (pct. 26 din rechizitoriu) - SC Sooters Impert Export SRL – 4.363 lei (pct. 27 din rechizitoriu) - SC Omniasig SA Sucursala Bihor pentru SC Aviptel SRL – 4381,88 lei (pct. 29 din rechizitoriu) - SC Cora Dumitrescu SRL – 1.800 lei (pct. 31 din rechizitoriu) - SC Mondomatty SRL – 8.431,20 lei (pct. 34 din rechizitoriu) Constată că părţile vătămate SC Generali Asigurări SA (pct. 2 din rechizitoriu), SC Config Sys SRL (pct. 19 din rechizitoriu) şi SC ETA U Computers SRL (pct. 21 din rechizitoriu) nu îşi menţin constituirea de parte civilă. V. In baza art. 118 lit. b C.p.p. dispune confiscarea bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunilor ridicate de către organul de urmărire penală conform Dovezii seria AT nr. 0006987 şi enumerate in rechizitoriu (2 şurubelniţe late, 2 şurubelniţe in cruce, 2 şurubelniţe cap drept, cleşte, foarfecă gură de lup, scoabă, rosip, cablu adaptor, contact auto, 2 tăietoare cu diamant, 2 cleşti patent, o lanternă, 2 staţii emisie recepţie portabile, 2 chei inelare, 2rulete, 9 chei pentru lacăt mic, o pereche mănuşi piele, un aparat de tuns, un cablu USB, o husă, un rucsac de voiaj de culoare verde). In baza art.199 alin. 2 C.p.p. admite cererile şi scuteşte de amendă judiciară martorii Ferche Livia Loredana, Fanea Sergiu Daniel, Bulgaru Viorel Nuţu şi Vâlcan Vasile, anulează titlurile executorii şi comunică măsura cu Administraţia Financiară Oradea. Onorariul în sumă de 150, respectiv 40 lei şi 100 lei pentru apărătorul din oficiu la urmărire penală şi instanţă Codilă Claudia, conf. delegaţiilor nr. 5868 din 07.11.2006, 6500 din 30.11.2006 şi 273 din 11.01.2007 va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu inculpatul în Penitenciarul Oradea şi cu părţile lipsă.
Având nevoie de timp pentru a delibera, Amână pronunţarea pentru data de 23.10.2007
În vederea recitării cu mandate de aducere a martorilor Vâlcan Vasile, Bulgaru Viorel Nuţu, Fanea Sergiu şi Ferche Livia Loredana menţine măsura arestării preventive a inculpatului , respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea
În vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
Amânat pentru data de 17.07.2007, pentru a achita cauţiunea, în sumă de 15.000 lei.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea vătămată SC Elgies Computer SRL În baza art. 3002 rap. la art.160b alin.3 C. pr. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului POP TIMOTEI, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea - Bihor, măsură dispusă prin încheierea nr. 56/M/06.11.2006, mandat de arestare preventivă nr. 52/M/06.11.2006 ale Judecătoriei Oradea. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În baza art. 160b alin. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării nu mai târziu de 60 zile. Constată că inculpatul nu a formulat cerere de revocare în temeiul art. 139 alin. 2 C.p.p. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare şi comunicare cu inculpatul în Penitenciarul Oradea. Definitivă, în baza art. 141 alin. 1 teza ultimă C.p.p., cu privire la cererea de revocare respinsă.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea vătămată SC Goldline F&M Prodcom SRL menţine măsura arestării preventive a inculpatului respinge cererea privind revocarea măsurii arestului preventiv.
În baza art. 3002 rap. la art.160b alin.3 C. pr. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului POP TIMOTEI, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea - Bihor, Respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În baza art. 160b alin. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării nu mai târziu de 60 zile. În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu părţile vătămate SC Marimira SRL, SC Dusana SRL, SC Flamingo Computers SRL şi pentru emiterea unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a comunica sediul actual al S.C. Goldline F&M Prodcom S.R.L.
Verificând legalitatea măsurii arestării preventive apreciază că subzistă în cauză temeiul prev. de art. 148 lit. c C.p.p., plecând de la declaraţia inculpatului, care a arătat că a planificat să meargă la Huedin pentru a sustrage drujbe dintr-un magazin precum şi temeiul prev. de art. 148 lit. f C. pr. pen. pentru infracţiunea care face obiectul cauzei , legea prevăzând cu o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din circumstanţele reale ale comiterii faptei - infracţiunea fiind comisă printr-o succesiune de fapte, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, prin efracţie, a săvârşit prin diverse forme de participaţie, un nr. de 34 furturi din societăţi comerciale, de pe raza mun. Oradea şi a condus pe drumurile publice un autoturism sustras, fără a poseda permis de conducere. Se are în vedere totodată faptul că inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt colificat. Instanţa va reţine că aceste temeiuri avute în vedere la luarea măsurii preventive în cauză nu s-au schimbat, există în continuare şi impun privarea de libertate a inculpatului. Faţă de lipsa de procedură
Instanţa constată că a fost fixat termen în cauză pentru data de 15.02.2007, ca urmare a repartizării aleatorii a cauzelor, termen pe care îl apreciază ca fiind prea lung raportat la obiectul cauzei şi la faptul că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, motive pentru care preschimbă termenul 11.01.2007, cam. 19, ora 8.30