T****** I**
ContestatorP******* M*********** P******
IntimatAdmite excepţia netimbrării. Anulează acţiunea formulată de reclamantul T****** I**, domiciliat în Piteşti, str.Constantin Dobrescu, judeţul Argeş, împotriva pârâtei Primăria Municipiului Piteşti, judeţul Argeş. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2006.
Se citează părţile, contestatorul cu menţiunea de a depune a timbra contestaţia la executare cu 194 RON şi 0,30 RON timbru judiciar; 10 RON şi 0,30 RON timbru judiciar pentru cererea de suspendare, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, modificată şi să precizeze dacă solicită suspendarea provizorie pe calea ordonanţei, sau suspendarea în cadrul contestaţiei la executare potrivit disp.art.401 alin.1 Cod procedură civilă, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.155 ind.1 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 17.11.2006 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2006