V** I********** L** -***** A*** L* C** D* A* G**** R******* E****
ReclamantS* T**** G*** S*
PârâtB**** C********* R***** S*
PârâtR********* B***
PârâtDOSAR NR. 11704/3/2006 TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A COMERCIALĂ ÎNCHEIERE Şedinţa din Camera de Consiliu de la: 03.04.2006 TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN: PREŞEDINTE: ANA MARIA ISTRATE GREFIER: ROLAND NEDELCU Pe rol soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect poprire asigurătorie, privind pe creditoarea VGR INVESTMENTS LLC în contradictoriu cu debitoarea S* T**** G*** S* şi terţii popriţi BCR SA şi R********* B*** SUCURSALA TINERETULUI. Fără citare părţi. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura este legal îndeplinită. Se prezintă creditoarea prin avocat Gîndu Ruxandra care depune certificat de grefa cu privire la dosarul nr. 46373/3/2005, precum şi un set de înscrisuri. Tribunalul pune în vedere creditoarei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei recipisa de consemnare la dispoziţia instanţei a cauţiunii în cuantum de 25.784 RON, urmând să acorde termen pe Complet special la 07.04.2006, ora 1200. Creditoarea, prin avocat depune al dosar recipisa de consemnare a unei cauţiuni in cuantum de 23.440 RON, reprezentând 10% din suma solicitată. Tribunalul ia act ca la dosarul cauzei creditoarea depune recipisa de consemnare la dispoziţia instanţei a sumei de 23.440 RON, revine asupra dispoziţiei anterioare şi reţine cauza în pronunţare. TRIBUNALUL, Prin cererea formulată la 31.03.2006, inregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr.11704/3/2006, creditoarea VGR INVESTMENTS LLC a solicitat in contradictoriu cu debitoarea SC TOFAN GRUP SA si tertii popriti BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ si ROMEXTERRA BANK poprirea asigurătorie asupra conturilor debitoarei până la concurenta sumei de 80.000 USD. In motivarea cererii creditoarea arată că este titulara unei creante de 80.000 USD reprezentând indemnizatii de asigurare conform facturilor anexate si contractului de administrare nr.944/7.12.2001, indemnizatii neplătite de debitoare, dar recunoscute ca datorate prin procesul-verbal nr.2053/2005. Creditoarea arată că a intentat actiune ce formează obiectul dosarului nr. 46373/3/2006 al T.B.-Sectia a-VI-a Comercială. Creanta este constatată prin act scris si este exigibilă. In drept, au fost invocate disp.art. 597 C.p.c. , art.591 si 592 C.p.c. Au fost anexate cererii, legal timbrate facturi fiscale, situatie sold si contract de administrare. In conformitate cu art.597 rap. la art.592 C.p.c. cererea a fost judecată fără citarea părtilor. Analizând cererea de instituire a măsurii asigurătorii a popririi , prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul retine : Patru sunt conditiile prevăzute de art. 597 rap. la art 591 C.p.c., art.908 Cod com. ce trebuie indeplinite de creditoare pentru instituirea popririi: - creanta să fie constatată prin act scris - creanta să fie exigibilă - creditoarea să facă dovada intentării actiunii - să fie achitată cautiunea In spetă, tribunalul constată că facturile au fost depuse, fără a fi traduse si fără să se probeze insusirea acestora, contractul de administrare nu reprezintă un act constatator al unei creante de 80.000 de USD , ci probează un raport juridic cu executarea succesivă, procesele-verbale de confirmare sunt semnate din partea debitoarei de un director executiv, pentru care nu s-a făcut dovada existentei unui mandat de reprezentare. De asemenea, in opinia instantei creditoarea trebuia să facă dovada intentării unei actiuni care să tindă la realizarea dreptului, pe calea dreptului comun. In spetă, creditoarea s-a adresat instantei cu cerere de emitere a ordonantei continând somatia de plată, cerere care nu indeplineste conditiile unei actiuni in sensul art.591 C.p.c., atâta timp cât este vorba de o procedură necontencioasă, iar prin „actiune” in sensul art.591 C.p.c. se intelege demararea unei proceduri contencioase. Poprirea asigurătorie, fiind o măsură ce duce la blocarea circuitului financiar al societăţii poate fi dispusă numai în condiţiile legale amintite, cu interpretarea stricto sensu a dispoziţiilor legale. Pentru admiterea unei actiuni de instituire a unei măsuri asigurătorii, fără citarea părtilor, este imperios necesar, pentru evitarea abuzurilor, ca reclamanta ce se pretinde creditor să probeze împrejurarea că există un proces in care este devoluat fondul raportului juridic dintre părti. Or, in spetă creditoarea a probat intentarea unei actiuni de emitere a somatiei, proces in cadrul căruia nu se analizează raportul juridic de baza. Fată de considerentele expuse, tribunalul urmează să respingă cererea ca neîntemeiată, prevalându-se in drept de dispozitiile legale deja evocate . D I S PU N E : Respinge cererea formulată de creditoarea VGR INVESTMENTS LLC, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Gîndu Ruxandra Elena în Bucureşti, B-dul Banu Manta nr.79 A , et.1, sector 1, in contradictoriu cu debitoarea SC TOFAN GRUP SA , cu sediul in Bucureşti, Şos. Oltenitei nr. 35-37, parter, etaj 5, sector 4 si tertii popriti BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul in Bucureşti , B-dul Regina Elisabeta nr.5, sector 3 si ROMEXTERRA BANK, cu sediul in Bucureşti, B-dul Carol I nr.31-33, sector 2, Corp C2, ca neîntemeiată. Cu recurs in 5 zile de la comunicare. Pronuntată in sedintă publică azi, 3.04.2006. PRESEDINTE GREFIER Judecător Ana Maria Istrate Roland Nedelcu Red.jud.A.M.I. Dactilo.F.I./6 ex./4.04.2006 Comunicat ....................... Ex. ........................