S* S**** G*** S**
Recurent ReclamantD*** A****
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea precizată şi anulează avizul de inspectie fiscala nr. 142/3785/9.09.2005 emis de D.G.F.P. şi referatul nr. 3786/12.09.2005. Respinge cererea de acordare a daunelor morale şi capetele de cerere privind constatarea nefinalizării inspecţiei fiscale. Obligă intimata la 13 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Amână judecarea cauzei la 28 aprilie 2006 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Admite cererea formulată de societatea recurentă, prin care solicită acordarea unui nou termen, întrucât consilierul juridic este în imposibilitate de a se prezenta datorită unor probleme de sănătate, cerere care este şi dovedită prin act medical, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ. Preşedinte, Denisa Stănişor Judecător, Ingrid Emina Giosanu Judecător, Gina Achim Grefier, Gabriela Corbu