S* G****** T**** S**
ReclamantS* E* S****** G**** S**
PârâtS* E* S****** G**** S**
DebitorAdmite în parte cererea creditoarei S.C. GOLOGAN TRANS S.R.L., cu sediul în Lehliu Gară, sat Răzvani, judeţul Călăraşi, în contradictoriu cu debitoarea S.C. EB SERVICE GROUP S.R.L., cu sediul în Piteşti, str. Prundu Mic, punct Autostradă, judeţul Argeş. Somează pe debitoare ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei, să-i plătească creditoarei suma de 32.538 lei, reactualizată conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe debitoare la şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei. Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2007.
Amână pronunţarea la data de 12.01.2007. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul.
Admite cererea formulată de către reprezentantul creditoarei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea luării la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă la dosar la acest termen de judecată de către debitoare. Amână judecata cauzei la data de 05.01.2007. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2006.
Admite cererea formulată de către consilierul juridic al debitoarei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 22.12.2006. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2006.
Pune în vedere creditoarei ca până la termenul de judecată următor să facă toate demersurile necesare în vederea aflării sediului corect al debitoarei, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art. 155 1 C.pr.civ Emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului Argeş pentru a comunica dacă debitoarea are înscrisă vreo menţiune privind schimbarea sediului. Amână judecata la data de 08.12.2006, pentru când se va cita debitoarea şi la domiciliul asociatului Barale Elio. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2006.