R******* N* V*****
InculpatG******* V*****
MartorR******* E****
MartorS*** H****** S****** P*** A*** P****** G*******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul ROBANIUC VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din O.U.G.195/2002 republicată cu aplic.prev.art.13 C.penal şi art.37 lit.a C.penal- faptă săvârşită la data de 5.10.2006, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Condamnă, pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din O.U.G.195/2002 republicată cu aplic.prev.art.13 C.penal şi art.37 lit.a C.penal- faptă săvârşită la data de 25 iulie 2006, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Potrivit prev.art.33 lit.a şi 34 lit.b C.penal, inculpatul va executa pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul prev.art.83 C.penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.483/23 noiembrie 2005 a Judecătoriei gura Humorului, urmând ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. Face aplicarea prev.art.71 C.penal cu privire la interzicerea drepturilor pre.de art.64 lit.a – c C.penal. Obligă inculpatul să plătească părţii civile SC”HELEN S”S.R.L. – prin adm.Piersic Gheorghe, suma de 1975,74 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la autoturismul cu nr. de înmatriculare SV-07-P.G.R. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 25o lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Avocaţi SuceavaCu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.