G****** D** I*****
InculpatG****** G******* M*****
InculpatG****** F***** M*****
InculpatR***** G*******
InculpatS******** D**** C******
Inculpat- Condamnă pe inculpatul GIURCAN GHEORGHE MARIUS pentru comiterea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice „ prevăzută de art. 32l din alin.1 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a,c din Codul penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare . În temeiul art. 86 indice 4 alin. 1 raportat la art. 83 din Codul penal revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 298/16.10.2003 a Tribunalului Suceava per care o adiţionează la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 3 (trei) ani închisoare . Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a teza a doua , lit. b din Codul penal. - Condamnă pe inculpaţii G****** F***** M***** , RĂSCOL GHEORGHE , HANCEA CONSTANTIN MIHAI ŞI HANCEA GHEORGHE FLORIN pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice „ prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin.1 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a,c din Codul penal la pedepse de câte 1 (un ) an închisoare fiecare. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a teza a doua , lit. b din Codul penal. In temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pe timp de câte 3 ani . ce constituie termene de încercare conform art. 82 din Codul penal. In temeiul art. 71 alin.5 din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor cu închisoare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. - Condamnă pe inculpatul G****** D** I***** pentru comiterea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice „ prevăzută şi pedepsită de art. 321 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a din Codul penal, art. 99 alin.3, a09 din Codul penal la pedeapsa de 6 luni închisoare . Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 , 64lit.a teza a doua , lit. b din Codul penal. În temeiul art. 81, 110 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de un an . În temeiul art. 71 alin.5 din Codul penal , pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. - Condamnă pe inculpatul SOPIUNEAC DOREL CĂTĂLIN pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin.1 din Codul penal cu aplicarea disp. art. 75 lit. a,c , art. 37 lit. b , 39 din Codul penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a teza a doua , lit. b din Codul penal. În temeiul art. 191 alin.1,3 din Codul de procedură penală obligă inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează : G****** D** I***** suma de 373 de lei, Sopiuneac Dorel suma de 323 de lei iar restul inculpaţilor câte 223 lei fiecare. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă totală de 1300 de lei se vor avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. ( av. Surdoaie Alina şi av. Gontariu Carmen de la urmărirea penală precum şi av. Stângă Alina , Saleh Monica, Macovei Camelia , Afloarei Mihaela, Ifrim Gheorghe, Toader Mirela şi Corneschi Oana din cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul G****** D** I***** şi de la comunicare pentru restul părţilor.
Amână pronunţarea la 27 martie 2007.
Amână pronunţarea la data de 22 martie 2007, orele 15,00.
repune cauza pe rol cu termen la data de 15 martie 2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 1 martie 2007.
Pentru lipsa inculpatului minor G****** D** I***** şi întocmirea referatului de evaluare pentru acesta.
Pentru propunere de probe.
Acordă termen de judecată pentru lipsa martorului din lucrări.
Pentru lipsa martorilor din lucrări.