A*********** (***** C***** M*****
PetentA******** (****** C***** M*****
ReclamantA*********** I****
Petents.c.6608/16.11.2006 Admite acţiunea formulată de petenta ALEXANDRESCU MIOARA. Dispune radierea comandamentului înscris sub nr.277/06.11.2000, instituit în dosarul nr.777/2000 al Tribunalului Bucureşti, dosar de executare nr.13725/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în baza contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.5752/21.05.1998 la BNP Asociaţi Mone Gabriela Olga şi Andei Aurel Jean, asupra imobilului din Bucureşti, str.Băltiţa nr.10, bl.B33, sc.3, ap.42, sector 4. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2006. DOSAR NR.13096/4/2006 JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI SENTINTA CIVILA NR.6608 ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 16.11.2006 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE –RALUCA ADRIANA MARINESCU GREFIER – CRISTINA DUMITRESCU Pe rol soluţionarea cererii având ca obiect radiere comandament formulată de petenta ALEXANDRESCU MIOARA. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns petenta. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul că s-au ataşat dosarele de executare în care a fost dispus comandamnentul, după care nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul pe fond. Petenta solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi radierea comandamentului. Instanţa reţine cererea pentru soluţionare. INSTANŢA Deliberând, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.13096/4/18.10.2006 petenta ALEXANDRESCU MIOARA a solicitat instanţei să dispună radierea comandamentului înscris sub nr.277/06.11.2000, instituit în dosarul nr.777/2000 al Tribunalului Bucureşti. În motivarea cererii, petenta a arătat că dosarul de executare nr.313/2001 al BEJ Mihai Dima s-a perimat. În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar, în copie,. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele: Conform încheierii din data de 19.10.2000 pronunţată în dosarul nr.13725/2000 Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus înfiinţarea unui comandament asupra imobilului din Bucureşti, str.Băltiţa nr.10, bl.B33, sc.3, ap.42, sector 4 la cererea creditorilor Ghindu Mircea Adrian Ştefan şi Mureşanu Radu. Acest comandament a fost înscris în registrul de transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 277/06.11.2000. Acest fapt rezultă şi din înscrisul depus la dosar la filele 4-6. Prin încheierea din 03.05.2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului nr.13725/2000 şi înaintarea acestuia executorului judecătoresc Mihai Dima, unde a fost înregistrat sub nr. 313/2001. Prin sentinţa civilă nr.6482/27.11.2003 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a constatat perimată executarea silită începută în dosarul nr.313/2001 al BEJ Mihai Dima, deoarece executarea silită a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa creditorilor. Deci şi comandamentul dispus în acest dosar, înregistrat sub nr.277/06.11.2000 a urmat aceeaşi soartă. Aşa fiind, instanţa consideră că cererea este întemeiată, o va admite şi va dispune radierea comandamentului înscris sub nr.277/06.11.2000, instituit în dosarul nr.777/2000 al Tribunalului Bucureşti, dosar de executare nr.13725/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în baza contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.5752/21.05.1998 la BNP Asociaţi Mone Gabriela Olga şi Andei Aurel Jean, asupra imobilului din Bucureşti, str.Băltiţa nr.10, bl.B33, sc.3, ap.42, sector 4. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE Admite acţiunea formulată de petenta ALEXANDRESCU MIOARA, în Bucureşti, str.Băltiţa nr.10, bl.B33, sc.3, et.3, ap.42, sector 4. Dispune radierea comandamentului înscris sub nr.277/06.11.2000, instituit în dosarul nr.777/2000 al Tribunalului Bucureşti, dosar de executare nr.13725/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în baza contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.5752/21.05.1998 la BNP Asociaţi Mone Gabriela Olga şi Andei Aurel Jean, asupra imobilului din Bucureşti, str.Băltiţa nr.10, bl.B33, sc.3, ap.42, sector 4. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2006. PREŞEDINTE GREFIER Red.R.M./Dact.C.D./5 exemplare/20.11.2006