C****** C******* A***
ReclamantA******** D* P********** B** M**
PârâtA******** D* P********** B** M******* R*********** L**** N*** P****
PârâtConstată perimată cererea. Obligă reclamanta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecatăcătre pârât. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare.
în baza art.155/1 cod procedurăcivilăsuspendăjudecare cererii.cu recurs
Pentru care reclamanta să depună la dosar statutul asociaţiei şi pentru ca aceasta să facă demersuri în sensul indicării dacă au intervenit modificări în organizarea sau conducerea asociaţiei şi să indice reprezentantul legal al sociaţiei pârâte în vederea citării acesteia Pentru a se proceda la citarea în cauza a numitului Nicu Petre în calitate de reprezentant legal al pârâtei
având în vedere lipsa de procedură cu pârâta văzând şi disp. art. 85 Cod Proc. Civ. potrivit cu care „ judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborate cu disp. art 107 Cod Proc. Civ. care prevede că „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii , Pentru care reclamanta să depună la dosar statutul asociaţiei şi pentru ca aceasta să facă demersuri în sensul indicării dacă au intervenit modificări în organizarea sau conducerea asociaţiei şi să indice reprezentantul legal al sociaţiei pârâte în vederea citării acesteia
având în vedere lipsa de procedură cu pârâta văzând şi disp. art. . 85 Cod Proc. Civ. potrivit cu care „ judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborate cu disp. art 107 Cod Proc. Civ. care prevede că „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii”, urmează a se relua procedura d citare cu aceata