D***** M*****
InculpatCondamnă pe inculpat la pedeaspsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infractiunii prev de art.78 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 (devenit art.86 alin.1), de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.79 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 (devenit art.87 alin.5), de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Constată că infractiunile sunt concurente, contopeste pedepsele stabilite, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, cu atragerea atenţiei asupra prevederilor art.83 Cod penal. Obliga inculpatul să plăteasca statului cheltuieli judiciare în sumă de 140 lei, iar Baroului de avocaţi Bihor suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu.
amână pronunţarea hotărârii pentru data de 20.03.2007.
amână pronunţarea hotărârii pentru data de 19.03.2007.
amână judecarea cauzei pentru 12.03.2007, ora 9.00 , faţă de lipsa martorilor .
amână judecarea cauzei pentru 12.02.2007, ora 9.00 pentru audiere martori
amână judecarea cauzei pentru data de 15 ianuarie 2007, ora 9.30 având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului în vederea pregătirii apărării .