P*** V***** I**
InculpatT**** L***** A*****
Parte vătămatăSchimbă încadrarea faptelor prevăzute de art 271 alin 4 cu 41 alin 2 şi art 1 indice 1 pct 1 din Legea 61/91 cu 37 b Cp în 5 infracţiuni prevăzute de art 271 alin 4 şi art 1 indice 1 alin 1 pct 1 din Legea 61/91 cu aplicarea 37 lit b Cp . Condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie . Condamnă pe acelaşi inculpat la 5 pedepse a câte 3 luni închisoare fiecare pentru săvârşirea în concurs reala a 5 infracţiunii ale nerespectării hotârii judecătoreşti . În baza art 1 indice 1 alin 1 pct 1 din Legea 61/91 cu aplicarea art 37 lit b Cp condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare . Contopeşte pedepsele , inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare . Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 a,b,c Cp . Deduce prevenţia de la 24.10.2006 la zi. Menţine măsura arestării preventive . Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1100 lei RON daune materiale . Interzice inculpatului exercitarea dreptului de a se afla în Municipiul Bucureşti pe o durată de 5 ani . Confiscă de la inculpat cuţitele ridicate conform procesului verbal aflat la fila 86 din dup. Obligă inculpatul la 300 lei RON cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel.
în vederea audierii părţii vătămate şi a martorilor lipsă la acest termen, Bîrlan Cristian şi Baboş Florin Eugen
Constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului P*** V***** I**. Menţine măsura arestării preventive. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, ca neintemeiată. Termen de fond la 04.12.2006, C.1, ora 8,30. Cu recurs.
Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Mihaela Dragu, preşedintele C.1.P din 07.12.2006. Repartizează cauza spre judecare la 11.12.2006 - C.1.P. Definitivă.