B**** V***** O*******
ReclamantB**** F********
ReclamantS**** A****
PârâtS**** I**
PârâtD****** I***** C*****
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu din 11.09.2018Respinge ac?iunea. Obligă pe reclaman?i la plata către pârâ?i a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2100 lei. Obligă pe reclaman?i la plata către expertul Ion Alexandra a sumei de 400 lei reprezentând majorare de onorariu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.07.2018.
Hotarare 5022/2018 din 03.07.2018Amână pronunţarea la 03.07.2018. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018Admite solicitarea părţilor, sens în care se va reveni cu adresă către Primăria com. Moşoaia cu menţiunea de a se preciza data înfiinţării canalului pluvial existent în zona în litigiu şi regimul de proprietate al acestuia. Faţă de împrejurarea că nu au fost înaintate relaţiile la dosar, va dispune amendarea primarului com. Moşoaia, d-nul ENE FLOREA CNP *********5006, domiciliat în com. Moşoaia, sat Dealu Viilor, nr. 160, jud. Argeş, cu suma de 250 lei, în baza disp. art. 108 ind 1 alin.1 pct.2 lit. f) vechiul Cod de procedura civila, urmând a se efectua demersurile necesare pentru darea în debit a acestuia. Menţine obligaţia de a se achita diferenţa de onorariu de 400 lei de către reclamanţi, astfel cum s-a suplimentat la un termen anterior. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2018, părţile având termen în cunoştinţă. Cu cerere de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii în termen de 15 zile de la comunicare, si cu drept de recurs odată cu fondul cauzei, pentru restul dispoziţiilor prezentei încheieri. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2018
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Admite solicitarea apărătorilor părţilor, sens în care se va reveni cu adresă către Primăria com. Moşoaia cu menţiunea de a se preciza data înfiinţării canalului pluvial existent în zona în litigiu şi regimul de proprietate al acestuia. Pune în vedere părţilor că au obligaţia de a-şi comunica reciproc înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Menţine obligaţia de a se achita diferenţa de onorariu de 400 lei de către reclamanţi, astfel cum s-a suplimentat la un termen anterior. Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2018. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018Admite solicitarea apărătorului reclamanţilor sens în care va emite adrese către SC Apă Canal 200 SA şi Primăria com. Moşoaia, respectiv Primăria mun. Piteşti cu menţiunea de a se preciza data înfiinţării canalului pluvial existent în zona în litigiu şi regimul de proprietate al acestuia. Respinge solicitarea apărătorului reclamanţilor de a se emite o adresă şi către Primăria Moşoaia pentru a se preciza unde se află drumul de exploatare nr. 115, apreciind că nu prezintă utilitate. Menţine obligaţia de a se achita diferenţa de onorariu de 400 lei de către reclamanţi, , astfel cum s-a suplimentat la un termen anterior. Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2018. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2018
Incheiere de sedinta din 27.02.2018Respinge solicitarea reclaman?ilor de avizare a raportului de expertiză de către OCPI Arge?. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 19.01.2018.
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Respinge obiec?iunile la raportul de expertiză, urmând a se pune în discu?ia păr?ilor, din oficiu, efectuarea unei cercetări la fa?a locului. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017Amână pronuntarea asupra obiecţiunilor la data de 15.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2017Admite în partea cererea formulată de expert . Majorează onorariul pentru expert cu suma de 700 lei , din care 400 lei în sarcina reclaman?ilor ?i 300 lei în sarcina pârâ?ilor, cu obliga?ia achitării acestuia până la următorul termen de judecată. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 20.10.2017.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017Faţă de împrejurările cauzei, va aprecia ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care va admite cererea de amânare formulată de expert ?i de păr?ile prezente. Va reveni cu adresă şi către BLET Argeş pentru a se preciza situaţia onorariilor provizorii privind pe expertul Ivan Eugen achitate până în prezent şi a transferurilor efectuate ulterior din contul acestuia către exper?ii numi?i ulterior, respectiv până la expertul Ion Alexandra, expertul Ivan, cât ?i expertul Căpă?ână neefectuând vreo lucrare în cauză Va reveni cu adresă către expertul cauzei pentru a se depune raportul de expertiză până la următorul termen de judecată , când se va discuta şi cererea privind suplimentarea de onorariu Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Faţă de împrejurările cauzei, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care admite cererea de amânare formulată de expert ?i de păr?ile prezente. Revine cu adresă către expertul cauzei cu solicitarea de a întocmi raportul de expertiză şi cu menţiunea de a ataşa lucrării dovada convocării părţilor. De asemenea, în cuprinsul adresei se va menţiona numele experţilor observatori şi domiciliul actual al reclamanţilor unde urmează a se face convocarea, cu avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 26.05.2017Faţă de împrejurările cauzei, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care: Revine cu adresă către expertul cauzei cu solicitarea de a întocmi raportul de expertiză şi cu menţiunea de a ataşa lucrării dovada convocării părţilor. De asemenea, în cuprinsul adresei se va menţiona numele experţilor observatori şi domiciliul actual al reclamanţilor unde urmează a se face convocarea. Amână judecarea cauzei la data de 26 mai 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2017
Incheiere de sedinta din 31.03.2017Raportat la susţineri ca şi la cererea formulată de către expertul cauzei, încuviinţează de amânare a judecăţii şi acorda termen în vederea întocmirii lucrării. Reia adresa către expertul cauzei cu avertisment de amendă urmând a acorda un ultim termen în acest sens după care se va trece la aplicarea sancţiunilor judiciare împotriva acestuia. Ia act de faptul că reclamanţii înţeleg să formuleze o cerere de recuzare a expertului până la termenul următor şi se obligă să depună şi înscrisurile necesare în acest sens. În privinţa primelor susţineri ale apărătorului reclamanţilor, urmează a se da curs convocării şi a se proceda la întocmirea unui proces-verbal în teren pentru că instanţa nu poate să dispună şi să revină asupra unei convocării pentru data de mâine, părţile urmând să se prezinte la teren dacă au fost convocate de către expert. Ia act de adresa actuala a reclamanţilor urmând ca în măsura în care este diferită de cea men?ionată în sistemul Ecris să se efectueze modificările necesare. Verifică şi completează eventual adresa cu privire la expertul consilier Căpăţână Tiberius care a fost desemnat de către reclamanţi prin apărător. Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.02.2017Faţă de împrejurările cauzei şi lipsa raportului de expertiză, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care: Revine cu adresă către expertul cauzei cu solicitarea de a întocmi lucrarea astfel cum a fost încuviinţată, chiar cu posibilitatea de a solicita sprjinul Poliţiei pentru a efectua deplasarea la teren. Pune în vedere reclamanţilor să coopereze la efectuarea lucrării, sub sancţiunea aplicării unor amenzi judiciare dacă se tergiversează nejustificat soluţionarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Amână judecarea cauzeiconform motivării de mai sus la data de 9 decembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Faţă de împrejurările cauzei şi lipsa raportului, va încuviinţa cererea expertei şi a reclamantului, acordând un nou termen de judecată, sens în care: Revine cu adresă către expert Ion Alexandra, cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză dispus în cauză, cu acelaşi conţinut de la fila 508 dosar şi cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 17 iunie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016Faţă de împrejurările cauzei, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care: Respinge cererea de înlocuire formulată de expert Ion Alexandra, având în vedere că nu este însoţită de înscrisuri în dovedire din care să rezulte imposibilitatea de a efectua raportul în următoarele 6 luni. Revine cu adresă către expert Ion Alexandra, cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză dispus în cauză, cu acelaşi conţinut de la fila 505 dosar şi cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 22 aprilie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 martie 2016
Incheiere de sedinta din 04.03.2016Faţă de împrejurările cauzei, va aprecia ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care: Încuviinţează solicitarea expertului Căpăţână George Tiberius şi dispune înlocuirea acestuia cu expert Ion Alexandra. Emite adresă către expert Ion Alexandra, cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză dispus în cauză, cu menţiunea că a fost desemnata prin înlocuirea expertului Căpăţână George Tiberius. Emite adresă către Biroul Local de expertize de pe lângă Tribunalul Argeş prin care se va comunica faptul că, în cauză, a fost desemnat expert Ion Alexandra în înlocuirea expertului Căpăţână George Tiberius, cu dispoziţie de transfer al onorariului provizoriu din contul expertului Căpăţână George Tiberius în contul expertului Ion Alexandra. Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016Văzând poziţia părţilor cu privire la cererea de înlocuire a expertului Căpăţână George Tiberius, ca şi faptul că anterior au mai fost înlocuiţi alţi experţi numiţi în dosar , cauza tergiversând pe rol datorită acestui fapt, menţine acelaşi expert şi apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, pentru administrarea probei încuviinţate, pentru când: Faţă de împrejurarea că expertul Căpăţână George Tiberius nu a depus până în prezent raportul de expertiză, deşi de la data numirii acestuia s-au acordat mai multe termen de judecată în acest sens, se aplică acestuia amendă judiciară în sumă de 300 lei, potrivit art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c) Cod proc. civ. Se revine cu adresă către expert Căpăţână George Tiberius cu acelaşi conţinut de la fila 486 dosar, în sensul întocmirii lucrării şi depunerii acesteia în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de şedinţă pentru expert în ceea ce priveşte amenda judiciară şi cu drept de recurs odată cu fondul cauzei în privinţa celorlalte măsuri dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 20.11.2015Revine cu adresă către expert, punând în vedere să depună raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu avertisment de amendă. Dispune darea în debit a expertului, întrucât s-a întors dovada de comunicare a încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la 20 Noiembrie 2015 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Aplică amendă judiciară în cuantum de 250 RON CĂPĂŢÂNĂ GEORGE TIBERIUS, CNP *********1465, cu sediul în Piteşti, str. Nicolae Balcescu, bl. L4, sc.3, ap. 4, jud. Argeş, pentru neefectuarea lucrării . Revine cu adresă către expert conform filei 484. Amână judecarea cauzei la 25 Septembrie, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte dispoziţia amenzii Cu cale de atac odată cu fondul cauzei în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii stabilite prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2015
Incheiere de sedinta din 12.06.2015Revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 12 Iunie pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2015
Incheiere de sedinta din 24.04.2015Dispune amendarea d-lui Capatana George Tiberius, cu domiciliul în mun. Piteşti, Str. N. Balcescu, bl. L4, sc. 3, ap. 4, jud. Argeş, având CNP *********1465, cu suma de 300 lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 108/5 C.p.civ. în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 24 Aprilie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.03.2015Dispune amendarea d-lui Capatana George Tiberius, cu domiciliul în mun. Piteşti, Str. N. Balcescu, bl. L4, sc. 3, ap. 4, jud. Argeş, având CNP *********1465, cu suma de 300 lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 108/5 C.p.civ. în termen de 15 zile de la comunicare. Se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu avertisment amendă. Amâna cauza la data de 06.03.2015, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2015
Incheiere de sedinta din 16.01.2015Dispune amendarea d-lui Capatana George Tiberius, cu domiciliul în mun. Piteşti, Str. N. Balcescu, bl. L4, sc. 3, ap. 4, jud. Argeş, având CNP *********1465, cu suma de 400 lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 108/5 C.p.civ. în termen de 15 zile de la comunicare. Se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu avertisment amendă. Amâna cauza la data de 16.01.2015, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2014
Incheiere de sedinta din 14.11.2014Se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat, însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amâna cauza la data de 26.09.2014, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2014
Incheiere de sedinta din 13.06.2014Revine cu adresă către expert în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate, urmând a se avea în vedere precizările Clff Stefanesti , ce au fost înaintate în copie la tun termen anterior. Revine cu adresă către Clff Ştefăneşti, urmând ca aceasta să precizeze în concret dacă din vechiul amplasament al terenului de 4,66 ha solicitat de petent este sau nu liberă vreo suprafaţă, în caz afirmativ să precizeze cât anume; în cazul în care s-au efectuat reconstituiri şi puneri în posesie pe acest amplasament în favoarea altor persoane să se indice care sunt acestea, raportat la susţinerile contradictorii din adresa nr.3764/03.03.2014 în care se precizează că nu a existat niciodată o identificare a vechiului amplasament al autorilor reclamantului şi adresa cu nr.24238/30.09.2009 din care rezultă că este cunoscut vechiul amplasament de vreme ce se arată că acesta nu mai este liber fiind puse în posesie alte persoane. Se va cita intervenientul INCDBH Stefanesti. Amâna cauza la data de 25.04.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2014
Incheiere de sedinta din 25.04.2014Având în vedere că expertul desemnat în cauză d-nul Ivan Eugen, domiciliat în mun. Piteşti, str. Frasinului nr. 3, bl. 3, sc. C, et. 3, ap. 40, CNP *********0014 nu a efectuat lucrarea în termen, determinând în acest mod tergiversarea soluţionării cauzei, instanţa, în baza disp. art. 1081, alin. 1, pct. 2, lit. c din C.proc.civ., dispune amendarea acestuia cu suma de 200 lei. Faţă de susţinerile părţilor, revine cu adresă către expertul cauzei Ivan Eugen în sensul efectuării lucrării şi ataşării acesteia la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 209 Cod proced. civ., cu menţiunea amendării. Amâna cauza la data de 25.04.2014, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii în ceea ce priveşte măsura amendării expertului şi cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2014
Incheiere de sedinta din 28.02.2014Faţă de susţinerile părţilor, revine cu adresă către expertul cauzei Ivan Eugen în sensul efectuării lucrării şi ataşării acesteia la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 209 Cod proced. civ., cu menţiunea amendării. Amâna cauza la data de 28.02.2014, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 17.01.2014Admite cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare depusă de către apărătorul pârâţilor. Dispune amendarea d-nul Ivan Eugen domiciliat în mun. Piteşti, str. Frasinului nr. 3, Bl. 3, Sc. C, et. 3, Ap. 40, jud. Argeş, având CNP *********0014, cu suma de 200 lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 1085 în termen de 15 zile de la comunicare. Amâna cauza la data de 17.01.2014, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei, cât priveşte restul măsurilor dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 22.11.2013Admite cererile de amânare formulate de părţi şi revine cu adresă către expertul cauzei Ivan Eugen în sensul efectuării lucrării şi ataşării acesteia la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art.209 Cod proced. civ. Amâna cauza la data de 22.11.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2013
Incheiere de sedinta din 11.10.2013Admite cererile de amânare formulate de părti şi revine cu adresă către expertul cauzei Ivan Eugen în sensul efectuării lucrării şi ataşării acesteia la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art.209 Cod proced. civ. Revine cu adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Ivan Eugen, în specialitatea topografie, cu dispoziţie de transferarea parţială a onorariului, respectiv suma de 300 lei din contul expertului Mandu Lidia în contul noului expert, după ce se va restitui de către expertul înlocuit suma stabilită. Dispune restituirea de către expertul Mandu Lidia, în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, în termen de 30 de zile, a onorariului parţial în sumă de 300 lei, pentru a fi transferat în contul noului expert Ivan Eugen numit în cauză. Emite adresă către expertul înlocuit în acest sens. Amâna cauza la data de 11.10.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 06.09.2013Dispune restituirea de către expertul Mandu Lidia, încontul biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, în termen de 30 de zile, a onorariului parţial în sumă de 300 lei, pentru a fi transferat în contul noului expert Ivan Eugen numit în cauză. Emite adresă către expertul înlocuit în acest sens . amâna cauza la data de 06.09.2013. cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.05.2013.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Desemnează expert prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Ivan Eugen. Emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Ivan Eugen, în specialitatea topografie, cu dispoziţie de transferarea parţială a onorariului, respectiv suma de 300 lei din contul expertului Mandu Lidia în contul noului expert Emite adresă către expertul cauzei în sensul efectuării lucrării şi ataşării acesteia la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art.209 Cod proced. civ Pune în vedere părţilor să achite în completare onorariu provizoriu pentru noul expert în cuantum de 600 lei, din care 200 în sarcina reclamanţilor şi 400 lei în sarcina pârâţilor. Încuviinţează pentru părţi expert consilier şi le pune în vedere acestora prin apărători să depună la dosar lista cu numele acestora pentru a se aduce la cunoştinţă expertului cauzei. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 05.04.2013Admite obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de părţi. Admite cererea pârâţilor privind înlocuirea expertului. Dispune înlocuirea expertului Mandu Lidia cu un nou expert în aceeaşi specialitate şi refacerea în totalitate a raportului de expertiză de către noul expert ce va fi numit în condiţiile art.202 Cod proced. civ. Dispune transferarea parţială a onorariului, respectiv suma de 300 lei din contul expertului Mandu Lidia în contul noului expert. Stabileşte în completare onorariu provizoriu pentru noul expert în cuantum de 600 lei, din care 200 în sarcina reclamanţilor şi 400 lei în sarcina pârâţilor, ce va fi achitat în condiţiile art.170 Cod proced. civ. Prorogă discuţiile asupra utilităţii şi pertinenţei în cauză a probei cu cercetarea locală, solicitată de părţi, după întocmirea raportului de expertiză. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.03.2013.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013Amână pronunţarea la data de 01.03.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată apărătorul reclamanţilor pentru studiul raportului de expertiză tehnică judiciară completare întocmit de exp.Mandu Lidia, nedepus în termen procedural prev. de art. 209 C.pr.civ.. Amână judecarea cauzei la 22.02.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2013
Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că nu s-a depus la dosar raportul de expertiză. Revine cu adresă către expert în sensul de a răspunde obiecţiunilor şi a depune lucrarea în termen legal. Amână judecarea cauzei la 11.01.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2012.
Admite cererea formulată de reclamanţi prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că nu s-a depus la dosar raportul de expertiză. Revine cu adresă către expert în sensul de a răspunde obiecţiunilor, potrivit filei 350 din dosar. Amână judecarea cauzei la 09.11.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2012
Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la termenul de astăzi se află în imposibilitate de prezentare, fiind plecată din ţară, faţă şi de poziţia exprimată de apărătorul reclamanţilor, fiind dovedită. Respinge cererea formulată de expertul cauzei prin care solicită înlocuirea sa cu un alt expert, apreciind că nu este întemeiată, neexistând motive pentru a se impune o asemenea măsură. Revine cu adresă către expert în sensul de a răspunde următoarelor obiecţiuni: 1.va realiza în teren măsurătorile care se impun pentru a răspunde obiectivelor stabilite pentru lucrarea de specialitate; in cazul in care vreuna din părţi se opune va sesiza instanţa in vederea aplicării sancţiunilor judiciare reglementate de lege si pentru a se solicita sprijinul organelor de politie; 2. va transpune în teren şi titlul de proprietate nr. 22901/13.09.1993 emis pe numele Voicu Elena, autoarea reclamanţilor, privind suprafaţa de 3500 mp între vecinătăţile şi cu amplasamentul menţionate în acest act; 3. va preciza care este situaţia vecinătăţii de la est, respectiv „drum câmp”, care apare atât în titlul de proprietate mai sus amintit, ca si in actul de vânzare cumpărare nr.12552/1995 încheiat de reclamanţi cu moştenitorii lui Voicu Elena, arătând care sunt motivele pentru care schiţa anexă la raportul de expertiză ca si in conţinutul acestuia nu apare ca si delimitare la est acest drum.; 4. expertul va fundamenta concluzia la care ajunge, la obiectivul nr. 6 in sensul ca atât terenul reclamanţilor cat si al pârâţilor se afla in parcela 116 , dat fiind ca in titlul de proprietate emis pe numele lui Voicu Elena, terenul apare ca fiind situat in parcela 117; 5. va răspunde si obiectivului nr. 4 al expertizei privind existenta vreunei construcţii pe terenul in litigiu, ce face obiectul revendicării, în caz afirmativ amplasând-o pe schiţă; 6. va face verificările care se impun la Primarie privind situaţia drumului de câmp menţionat in titlul de proprietate nr. 22901/1993 ( când si cum a fost creat şi dacă intre timp a fost desfiinţat); 7. va transpune în teren, în mod separat si schiţa de la fila nr.231a dosarului ce poartă viza Judecătoriei Piteşti; 8.va răspunde şi obiectivului privind posesia terenului în litigiu, în urma verificărilor stabilind , în măsura în care se impune, dacă şi cât anume ocupă fiecare pârât din suprafaţa revendicată. Amână judecarea cauzei la 28.09.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2012
Emite adresă către expert în sensul de a răspunde următoarelor obiecţiuni: 1.va realiza în teren măsurătorile care se impun pentru a răspunde obiectivelor stabilite pentru lucrarea de specialitate; in cazul in care vreuna din părţi se opune va sesiza instanţa in vederea aplicării sancţiunilor judiciare reglementate de lege si pentru a se solicita sprijinul organelor de politie; 2. va transpune în teren şi titlul de proprietate nr. 22901/13.09.1993 emis pe numele Voicu Elena, autoarea reclamanţilor, privind suprafaţa de 3500 mp între vecinătăţile şi cu amplasamentul menţionate în acest act; 3. va preciza care este situaţia vecinătăţii de la est, respectiv „drum câmp”, care apare atât în titlul de proprietate mai sus amintit, ca si in actul de vânzare cumpărare nr.12552/1995 încheiat de reclamanţi cu moştenitorii lui Voicu Elena, arătând care sunt motivele pentru care schiţa anexă la raportul de expertiză ca si in conţinutul acestuia nu apare ca si delimitare la est acest drum.; 4. expertul va fundamenta concluzia la care ajunge, la obiectivul nr. 6 in sensul ca atât terenul reclamanţilor cat si al pârâţilor se afla in parcela 116 , dat fiind ca in titlul de proprietate emis pe numele lui Voicu Elena, terenul apare ca fiind situat in parcela 117; 5. va răspunde si obiectivului nr. 4 al expertizei privind existenta vreunei construcţii pe terenul in litigiu, ce face obiectul revendicării, în caz afirmativ amplasând-o pe schiţă; 6. va face verificările care se impun la Primarie privind situaţia drumului de câmp menţionat in titlul de proprietate nr. 22901/1993 ( când si cum a fost creat şi dacă intre timp a fost desfiinţat); 7. va transpune în teren, în mod separat si schiţa de la fila nr.231a dosarului ce poartă viza Judecătoriei Piteşti; 8.va răspunde şi obiectivului privind posesia terenului în litigiu, în urma verificărilor stabilind , în măsura în care se impune, dacă şi cât anume ocupă fiecare pârât din suprafaţa revendicată. Amână judecarea cauzei la 22.06.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2012
Respinge cererea de înlocuire a expertului Mandu Lidia, formulată de pârâţi. Admite în parte obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâţi după cum urmează: 1.va realiza în teren măsurătorile care se impun pentru a răspunde obiectivelor stabilite pentru lucrarea de specialitate; in cazul in care vreuna din părţi se opune va sesiza instanţa in vederea aplicării sancţiunilor judiciare reglementate de lege si pentru a se solicita sprijinul organelor de politie; 2. va transpune în teren şi titlul de proprietate nr. 22901/13.09.1993 emis pe numele Voicu Elena, autoarea reclamanţilor, privind suprafaţa de 3500 mp între vecinătăţile şi cu amplasamentul menţionate în acest act; 3. va preciza care este situaţia vecinătăţii de la est, respectiv „drum câmp”, care apare atât în titlul de proprietate mai sus amintit, ca si in actul de vânzare cumpărare nr.12552/1995 încheiat de reclamanţi cu moştenitorii lui Voicu Elena, arătând care sunt motivele pentru care schiţa anexă la raportul de expertiză ca si in conţinutul acestuia nu apare ca si delimitare la est acest drum.; 4. expertul va fundamenta concluzia la care ajunge, la obiectivul nr. 6 in sensul ca atât terenul reclamanţilor cat si al pârâţilor se afla in parcela 116 , dat fiind ca in titlul de proprietate emis pe numele lui Voicu Elena, terenul apare ca fiind situat in parcela 117; 5. va răspunde si obiectivului nr. 4 al expertizei existenta vreunei construcţii pe terenul in litigiu, ce face obiectul revendicării, in caz afirmativ amplasând-o pe schiţă; 6. va face verificările care se impun la Primarie privind situaţia drumului de câmp menţionat in titlul de proprietate nr. 22901/1993 ( când si cum a fost creat şi dacă intre timp a fost desfiinţat); 7. va transpune în teren,în mod separat si schiţa de la fila nr.231a dosarului ce poartă viza Judecătoriei Piteşti; 8.va răspunde şi obiectivului privind posesia terenului în litigiu, în urma verificărilor stabilind , în măsura în care se impune, dacă şi cât anume ocupă fiecare pârât din suprafaţa revendicată. Suplimentează onorariul provizoriu pentru expert cu suma de 400 lei, cate 200 lei in sarcina reclamanţilor, respectiv a pârâţilor , cu obligaţia acestora de a-l achita si a depune la dosar dovezile de plata. Emite adresă către expertul cauzei în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate de instanţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publica de la 18.04.2012
Amână pronunţarea la data de 18.04.2012. Cu drept de recurs.
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză la data de 12.04.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 06.04.2012.
Admite cererea de reexaminare formulată de expert. Revocă amenda judiciară în cuantum de 200 lei aplicată expertului Mandu Lidia prin încheierea de şedinţă din 13.01.2012. Irevocabilă sub acest aspect. Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul punctului de vedere al expertului consilier Ionescu Steliana, precum şi de actele depuse de pârâţi între termenele de judecată şi prorogă discutarea celor două rapoarte de expertiză, la termenul de judecată ce se va acorda. Amână judecarea cauzei la 06.04.2012, sala 2, ora 8,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2012
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, urmând a o admite având în vedere că lucrarea nu a fost depusă în condiţiile prev. de art. 209 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 16.03.2012, sala 2, ora 8,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2012
Aplică amendă judiciară în cuantum de 200 lei expertului Mandu Lidia, CNP *********5004, PITESTI , Str. 1DECEMBRIE 1918 , Bl. M7A , Sc.C , Ap.8 , judeţul ARGEŞ, pentru neefectuarea lucrării . Revine cu adresă către expert, cu avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la 17.02.2012, sala 2, ora 8,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs în ce priveşte fondul. Executorie. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte dispoziţia amenzii. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2012
Revine cu adresă potrivit filei 186 din dosar către expert Mandu Lidia, în vederea efectuării lucrării de specialitate dispusă de instanţă punând în vedere expertului prin adresă să aibă în vedere la întocmirea lucrării toate actele de proprietate ale părţilor, precum şi să efectueze faza de teren a lucrării folosind aparatura de specialitate. Amână judecarea cauzei la 13.01.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2011
Revine cu adresă potrivit filei 181 din dosar către expert Mandu Lidia, în vederea efectuării lucrării de specialitate dispusă de instanţă Amână judecarea cauzei la 25.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2011
Revine cu adresă potrivit filei 178 din dosar către expert Mandu Lidia potrivit filei 178 din dosar, în vederea efectuării lucrării de specialitate dispusă de instanţă Amână judecarea cauzei la 21.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2011
Se emit adrese către expert Mandu Lidia şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş privind numirea expertului, în măsura in care părţile fac dovada achitării onorariului, cu dispoziţie de transfer în contul noului expert numit a onorariului achitat de reclamantă în contul expertului recuzat. Menţine dispoziţiile privind plata onorariului de către pârâţi aşa cum s-a stabilit la un termen anterior , dat fiind că aceştia nu au dovedit faptul că nu au posibilităţi materiale în acest sens şi nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar , ca şi citarea pârâtului Sârbu Ion cu menţiunea „prezent la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei la 06.05.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2011.
Se emit adrese către expert Mandu Lidia şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş privind numirea expertului, în măsura in care părţile fac dovada achitării onorariului, cu dispoziţie de transfer în contul noului expert numit a onorariului achitat de reclamantă în contul expertului recuzat. Menţine dispoziţiile privind plata onorariului de către pârâţi aşa cum s-a stabilit la un termen anterior , dat fiind că aceştia nu au dovedit faptul că nu au posibilităţi materiale în acest sens şi nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar , ca şi citarea pârâtului Sârbu Ion cu menţiunea „prezent la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei la 06.05.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2011.
Se emit adrese către expert Mandu Lidia şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş privind numirea expertului, în măsura in care părţile fac dovada achitării onorariului, cu dispoziţie de transfer în contul noului expert numit a onorariului achitat de reclamantă în contul expertului recuzat. Menţine citarea pârâtului Sârbu Ion cu menţiunea „prezent la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei la 25.03.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2011.
Admite cererea de recuzare a expertului Dumitrescu Valerica. Prin tragere la sorţi desemnează expert topografie pe doamna Mandu Lidia, care să răspundă obiectivelor stabilite , menţinând acelaşi onorariu provizoriu stabilit de 800 lei, punând în vedere pârâţilor să achite onorariul provizoriu de 400 lei în contul expertului Mandu Lidia, iar în contul expertului recuzat suma de 30 lei, în termen de 5 zile de la data numirii expertului, sub sancţiunea decăderii din proba ( se permite depunerea chitanţei de plată , cu viza judecătorului de serviciu, la grefierul de şedinţă), cu transferarea onorariului în sumă de 400 lei achitat de reclamant în contul noului expert numit. Emite adresă către expert in măsura in care pârâţii fac dovada achitării onorariului, cu copia incheierii de sedinta prin care s-au dispus obiectivele, cu menţiunea de a cita părţile la domiciliile ce i se comunică şi a anexa dovada în acest sens, aducand la cunoştinţă că refuzul de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat se sancţionează cu amendă judiciară, potrivit disp. art. 108/1, pct.2, lit.c Cod Proc. Civilă. Se vor emite adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş , privind numirea expertului şi către expert în măsura in care şi pârâţii fac dovada achitării onorariului , cu dispoziţie de transfer în contul noului expert numit a onorariului achitat de reclamnată n contul expertului recuzat. Încuviinţează pentru pârâţi, în condiţiile disp. art. 201 al 5 Cod pr.Civ. expert consilier în persoana doamnei Dumitraşcu Navara. Menţine citarea pârâtului Sârbu Ion cu menţiunea la interogatoriu. Irevocabilă, cât priveşte cererea de recuzare a expertului. Amână judecarea cauzei la 04.03.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauze cât priveşte restul măsurilor dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.01.2011.
Dispune citarea expertului Dumitraşcu Valerica, în condiţiile art.204 Cod pr. civ. în vederea soluţionării cererii de recuzare. Citează pârâtul Sârbu Ion cu menţiunea la interogatoriu Amână judecarea cauzei la 28.01.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.01.2011.
Dispune citarea expertului Dumitraşcu Valerica, în condiţiile art.204 Cod pr. civ. în vederea soluţionării cererii de recuzare. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să depună raportul de expertiză efectuat de expert şi faţă de care se invocă motivele de recuzare. Constă necesar a se reveni cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia, potrivit filei 187 a dosarului. Ia act de susţinerile apărătorului pârâţilor că înţelege să achite diferenţa de onorariu pentru expert după soluţionarea cererii de recuzare. Citează pârâtul Sârbu Ion cu menţiunea la interogatoriu Amână judecarea cauzei la 14.01.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.11.2010.
Admite cererea privind administrarea interogatoriului concomitent. Citează reclamanta B**** F******** şi a pârâţilor Sârbu Ion, Tircomnicu Marinela Liliana, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevazută de disp art 225 Cod pr civ, punând în vedere reclamantului şi paratei D****** I***** C***** să se prezinte la termenul viitor în vederea administrării interogatoriului. Constă necesar a emite adresă către CLFF Moşoaia, în sensul de a înainta , în copie conformă cu originalul toată documentaţia care a stat la baza emiterii TP nr. 74058/05.06.1996 emis pe numele de Sîrbu Constantin şi TP nr. 22901/13.09.1993 emis pe numele Voicu Elena . Admite pentru părţi obiectivele solicitate pentru expertiza în specialitatea topografie , pentru reclamanţi conform notei aflata deja la dosar, iar pentru pârâţi conform notelor azi depuse, cât şi obiectivul dispus din oficiu de instanţă , după cum urmează : identificarea cu schiţă de plan şi vecinătăţi a terenului în litigiu , în raport de toate actele de proprietate depuse de părţi, inclusiv sentinţa civilă nr.883/24.02.2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă 754/R/11.09.2006, precum şi în raport cu sentinţa de partaj a pârâţilor, nr. 10725/09.12.2005, stabilind cine este proprietarul suprafeţei ce face obiectul revendicării; va compara actele de proprietate prezentate de părţi , concluzionând dacă există sau nu suprapuneri cu privire la terenul în litigiu, iar în caz afirmativ va evidenţia în mod distinct pe schiţă suprapunerile rezultate; va stabili dacă pârâţii ocupă vreo suprafaţă de teren din proprietatea reclamanţilor şi cât; dacă pe terenul revendicat se află vreo construcţie, amplasând-o pe schiţă; identificarea şi transpunerea în schiţă plan a terenurilor proprietatea părţilor( pentru reclamanţi, suprafaţa de 3500 mp din contractului de vânzare –cumpărare 12552/07.06.1995 şi schiţa anexa, pentru pârâţi , suprafaţa de 1416 mp , conform sentinţei civile nr. 10275/08.12.1995 şi p.v de punere în posesie nr.856/13.06.2002 ; să se stabilească dacă cele două proprietăţi de la pct.1 sunt situate în aceeaşi parcelă de teren şi dacă acestea sunt sau nu despărţite de un drum de acces; să se evidenţieze în schiţă plan configuraţia terenului reclamanţilor în suprafaţă de 2563,20 mp prevăzuţi în schiţa anexă la documentaţia topo cadastrală întocmită în anul 2000, precum şi diferenţa de teren ce rezultă, până la 3500 mp, conform vecinătăţilor din actul de vânzare 12552/1995, diferenţă care nu apare în fişa cadastrală din anul 2000 şi să se precizeze cine deţine această diferenţă; să se evidenţieze în schiţă plan configuraţia terenului rămas în proprietatea reclamanţilor conform schiţei anexă la noua documentaţie topo cadastrală întocmită în anul 2005, având în vedere înstrăinările efectuate de reclamanţi după cum urmează: contractul de vânzare - cumpărare nr. 62/18.01.200, contractul de vânzare - cumpărare nr.63/18.01.2000, contractul de vânzare - cumpărare nr. 2454/26.07.2001 ; în raport de obiectivele anterioare, să se precizeze dacă între proprietăţile părţilor există suprapuneri de teren şi în caz afirmativ să se identifice şi transpună în schiţă plan eventualele suprapuneri: să verifice expertul modalitatea reconstituirii dreptului de proprietate prin TP nr. 74058/05.06.1996 emis pe numele de Sîrbu Constantin şi TP nr. 22901/13.09.1993 emis pe numele Voicu Elena, vizând punctul în litigiu , inclusiv registrele agricole . Încuviinţează pentru ambele părţi expert consilier, pentru pârâţi expert Diaconu Ileana, iar pentru reclamanţi luând act că se obligă să indice cu listă numele acestuia. Numeşte expert în specialitatea topografie pe doamna Dumitraşcu Valerica. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 800 lei pentru expert, 400 lei în sarcina reclamanţilor şi 400 lei în sarcina pârâţilor, cu obligaţia achitării acestuia în termen de 5 zile . Se emit adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, privind numirea expertului şi către expert în măsura in care părtile fac dovada achitării onorariilor, făcându-se menţiune despre încuviinţarea experţilor consilieri. Amână judecarea cauzei la.26.11.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.10.2010.
Ia act de renunţarea părţilor la administrarea probei testimoniale. Admite cererea privind administrarea interogatoriului concomitent. Dispune citarea reclamantei B**** F******** şi a pârâţilor S**** I**, Tircomnicu Marinela Liliana, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevazută de disp art 225 Cod pr civ, punând în vedere reclamantului şi paratei D****** I***** C***** să se prezinte la termenul viitor în vederea administrării interogatoriului. Amână judecarea cauzei la.22.10.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.09.2010.
Dispune citarea paratilor S**** I** Tircomnicu Marinela Liliana, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevazuta de disp art 225 Cod pr civ, punând în vedere reclamanţilor şi paratei D****** I***** C***** să se prezinte la termenul viitor în vederea administrării interogatoriului. Respinge , în acest stadiu procesual cererea pârâţilor de audiere a martorului Ivaşcu Elena, întrucât a fost încuviinţată audierea martorului Badea Constantin, fără a se dovedi existenţa unor motive privind imposibilitatea audierii acestuia. Menţine ordinea de administrarea a probelor stabilită prin încheierea de şedinţă din 09.03.2007 , inclusiv sub aspectul prorogării discuţiilor asupra administrării cu expertizei după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate. Se citează martorii încuviinţaţi prin încheierea de şedinţă din 09.03.2007 Amână judecarea cauzei la 17.09.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.06.2010.
Respinge cererea de suspendare formulata de pârâti in baza art 244 al 1 pct 2 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 18.06.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.05.2010.
Admite cererea formulata de apărătorul reclamanţilor, faţă şi de susţinerile pârâţilor prin avocat, având in vedere ca pentru soluţionarea cererii de suspendarea a judecăţii prezentei cauzei formulate la termenul anterior în condiţiile art. 244 Cod proced. civ. se impune depunerea la dosar a sentintei penale nr. 1780/29.10.2009, definitiva şi va acorda un nou termen de judecata după data de 19.04.2010., admiţând totodată şi cererea acestuia de imposibilitatea prezentare, faţă de motivul de amânare existent. Amână judecarea cauzei la 14.05.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.03.2010.
Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea apărătorului paratilor sa depuna hotărârea penala la care se face referire. Pune apărătorului reclamantilor să efectueze demersurile necesare în vederea aflării numelui şi domiciliului moştenitorilor paratei Sârbu Anica, care a decedat pe parcursul judecarii cauzei, luând act ca apărătorul pârâtilor se obligă să depună diligenţele necesare, în caz contrar fiind aplicabile disp.art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod proced. civ. Proroga discuţiile privind necesitatea suspendării judecăţii în baza disp. art 244 Cod pr civ. la următorul termen de judecată, pentru a se depune hotărârea penală la care face trimitere apărătorul pârâţilor. Amână judecarea cauzei la 26.03.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 12.02.2010.
Dispune a se face verificari la arhiva privind dosarul nr. 6360/280/2008, in care se afla atasat prezentul dosar 14181/280/2006. Citeaza părtile care nu au termen in cunostinta, cf art 85-107 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 12.02.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2010
În baza disp art. 244 alin 1 pct. 1 Cod proc civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. 7131/280/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.10.2007
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor de amânarea cauzei pentru imposibilitatea prezentării la acest termen fiind însoţită de acte justificative, ultim termen la care se mai admit astfel de cereri existând şi posibilitatea substituirii. Pune în vedere reclamantului să se prezinte necitat în vederea administrării interogatoriului. Menţine obligaţia în sarcina părţilor de a depune actele originale pe care îşi întemeiază cererile. Pune în vedere martorului să se prezinte necitat pentru a fi audiat. Se citează celelalte părţi lipsă cu menţiunea chemării la interogatoriu. Pentru administrarea probatoriului ; Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza martorii cu mandat de aducere in baza disp. art. 188 C.pr. civ. Se citeaza reclamantii si parata S A cu mentiunea chemarii la interogatoriu. Admite cererea formulata de aparatorul paratilor in sensul administrarii in mod concomitent a interogatoriilor. Mentine dispozitiile stabilite prin incheierea de sedinta din data de 9 03 2007 , privind actele originale pe care părţile trebuie să le aibă asupra lor. Amână judecarea cauzei la 28.09.2007, la cererea partilor. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea şi va acorda termen pentru imposibilitatea prezentării apărătoarei pârâţilor. Pune în vedere pârâţilor prezenţi să se prezinte la termenul următor pentru administrarea probei cu interogatoriul. Citează părţile lipsă cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Citează pe martorul lipsă Călinescu Narcis. Menţine dispoziţiile din încheierea anterioară privind actele originale pe care părţile trebuie să le aibă asupra lor. Amână judecarea cauzei la 22.06.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2007.
D I S P U N E: Admite cererea apărătorului pârâtilor privind administrarea concomitentă a interogatoriului motiv pentru care pune în vedere reclamantului B**** V***** O*******, pârâtei Dumitru Ionela să se prezinte necitati la termenul de judecată viitor şi citează părţile lipsă cu menţiunea chemării la interogatoriu. Reia procedura de citare cu martorii. Menţine obligaţia dispusă prin încheierea de şedinţă anterioară de a avea asupra lor originalele actelor pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2007.
Admite proba cu înscrisuri, interogatoriu ,un martor şi expertiză tehnică de specialitate pentru reclamanţi. Admite pentru pârâţi proba cu înscrisuri, interogatoriu, un martor şi expertiză. Tehnică de specialitate. Prorogă discutarea obiectivelor la expertiză la termenul următor după ce se vor comunica înscrisurile şi se va lua cunoştinţă de acestea. Pune în vedere reclamanţilor să aibă asupra lor actele originale de la filele 30,31,32 şi cele ataşate cererii de chemare în judecată respectiv fişele cadastrale. Pune în vedere pârâţilor să prezinte actele originale pe care îşi întemeiază apărările. Pune în vedere reclamantei B**** F******** şi pârâtelor D****** I***** C***** şi Ţârcomnicu Marinela Liliana să se prezinte necitate în vederea administrării interogatoriului Se citează reclamantul Badea Octavian şi pârâţii Sărbu Anica şi Sărbu Ion cu menţiunea chemării la interogatoriu. Se citează martorii părţilor. Amână judecarea cauzei la data 13. 04. 2007.
Se citează pârâţii Sârbu Anica şi Sârbu Ion. Pentru lipsă de procedură şi pentru a da posibilitatea apărătorului pârâtelor Dumitru Ionela şi Ţârcomnicu Marinela - av. Dana Bărboi să studieze actele dosarului şi să formuleze apărările ; Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2007.
Admite cererea formulată de pârâta D****** I***** C***** pentru lipsă de apărare. Pune în vedere pârâţilor să depună al doilea exemplar al întâmpinării cu actele aferente pentru a fi comunicat reclamanţilor. Se citează pârâţii Sârbu Anica şi Sârbu Ion. Amână judecarea cauzei la data de 02.02.2007.