S* G****** U******** S***
ReclamantC****** M***** G*******
PârâtA***** G******
PârâtDosar nr. 14186/280/2006 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINTA COMERCIALA Nr. 5434 Şedinţa publică de la 08 Decembrie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Florina Mitrofan Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamant S* G****** U******** S*** şi pe pârât C****** M***** G*******, pârât A***** G******, având ca obiect - somaţie de plată. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit partile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca reclamanta a solicitat judecata cauzei in lipsa sa. In raport de actele dosarului, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si trece la solutionarea acesteia pe fond. INSTANŢA Prin cererea înregistrată sub nr. 14186/280/2006 creditoarea S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. în contradictoriu cu debitorii C****** M***** G******* şi A***** G****** a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie emisă somaţia de plată prin care debitorii să fie obligaţi la plata sumei de 102,10 RON –rate neachitate, 450,87 RON penalităţi de întârziere, 131,84 RON dobândă, cu cheltuieli de judecată. Arată că ratele sunt calculate pe perioada 29.12.2005-09.11.2006, la contractul nr.3194/22.12.2004, iar penalităţile sunt aferente aceleiaşi perioade, conform anexei 1, într-o modalitate pe care o precizează. În motivarea cererii a arătat că la data de 22.12.2004 debitorul C****** M***** G******* a cumpărat cu contractul nr.3194 mărfuri în valoare de 490,07 RON, pe care s-a obligat să le plătească în rate lunare la casieria firmei, la datele scadente, conform contractului. Precizează că la cumpărare, debitorul a fost girat de A***** G****** care s-a obligat în solidar cu cumpărătorul să achite ratele lunare în cazul când acesta nu ar face acest lucru. În drept, art.969, art.1073, 1361, 1652 Cod civ., şi art.40,42 Cod com., O.G. nr.5/2001. A anexat cererii copie contract nr. 3194/22.12.2004 (filele 3-4), calculul detaliat la penalităţilor (fila 5). În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. Debitorii legal citaţi, nu au depus întâmpinare. Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele: Între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.3194/22.12.2004 ( filele 3-4 din dosar). Prin contract creditoarea s-a obligat să vândă debitoarei Prislopeanu Ioana, produsele enumerate la art.1 din contract. Debitorul s-a obligat să achite preţul în rate lunare conform scadenţarului din contract, obligându-se ca în cazul în care nu va achita în termen, să achite penalităţi de întârziere de 3% din rată pentru fiecare zi de întârziere. Creditoarea si-a executat obligaţia stabilită in sarcina sa. Debitorul, deşi a beneficiat de serviciile furnizate de creditoare, nu si-a executat integral obligaţia de plată a preţului. Suma datorată de debitor cu titlu de preţ este in cuantum de 102,10 RON. La această sumă creditoarea a calculat penalităţi de întârziere până la data de 09.11.2006 in cuantum de 450,87RON. Situaţia de fapt expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar coroborate cu contractul încheiat de părţi. Debitorul nu a făcut dovada plăţii integrale. Conform disp.art.969 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Potrivit disp.art.1082 Cod civil debitorul poate fi obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru executarea cu întârziere. Cuantumul daunelor interese poate fi stabilit prin acordul părţilor conform art.1066 Cod civil. Creanţa rezultată din contract este certă, lichidă si exigibilă atât sub aspectul preţului cât si sub aspectul cuantumului penalităţilor. În contract este prevăzută clauza potrivit căreia cuantumul penalitatilor poate depăşi cuantumul debitului. Prin contract girantul s-a obligat să respecte condiţiile impuse cumpărătorului. De asemenea s-a stabilit că vânzătorul poate urmări pentru ratele datorate pe cumpărător dar şi pe giranţi. În ceea ce priveşte dobânda, instanţa apreciază că aceasta nu este certă, lichidă şi exigibilă, întrucât creditoarea nu a arătat perioada pentru care s-a calculat dobânda, suma restantă, detaliat, pentru care s-a calculat dobânda, dacă acestă dobândă a fost convenită de părţi sau este dobâda practicată de B.N.R. Potrivit disp.art.1 al.1 din O.G. nr. 5/2001 procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării de bună-voie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris. Debitorul nu a dovedit executarea obligaţiei de plată. Pentru considerentele expuse, in baza disp.art.1 si 6 din O.G. nt. 5/2001 rap. la art.969 Cod civil , art.1082 Cod civil şi art.1066 Cod civil coroborat cu contractul nr.3194/22.12.2004, şi având în vedere disp. art. 4 alin.3 din Legea nr. 469/2002 instanţa va admite în parte actiunea si va soma debitorii în solidar să achite creditoarei suma de 102,10 RON reprezentand rate neachitate pe perioada 29.12.2005-09.11.2006, precum si la plata sumei de 450,87 RON reprezentând penalităţi de întârziere. In temeiul art. 6 alin. 2 si alin. 3 din acelaşi act normativ va fixa termen de plata 30 de zile de la rămânerea irevocabila a prezentei. Având în vedere dispoziţiile art.274 C.proc. civ. va obliga debitorii la plata sumei de 39,30 RON reprezentând cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite în parte cererea formulată de reclamanta- creditoare S* G****** U******** S***, cu sediul în Piteşti, B-dul I.C.Brătianu, bl.A.3, ap.4, judeţul Argeş, împotriva pârâţilor- debitori C****** M***** G*******, domiciliat în Piteşti, str.Găvenii, Bl.B.5, sc.C, ap.2, judeţul Argeş, şi A***** G******, domiciliat în Piteşti, str.Lucian Blaga, Bl.Q.5, sc.B, ap.13, judeţul Argeş. Obligă debitorii în solidar să achite creditoarei suma de 102,10 RON reprezentând rate neachitate; suma de 450,87 RON penalităţi de întârziere aferente perioadei 29.12.2005 - 09.11.2006. Fixează termen de plată 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei. Obligă debitorii la plata sumei de 39,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare prin scrisoare recomandată. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2006. Preşedinte, Florina Mitrofan Grefier, Stana Bădescu 5.ex/red./tehn.F.M. 04.01.2007