I**** V* A****
CondamnatÎn temeiul art. 42 cpp rap. la art. 461 Cpp declina competenta solutionarii cauzei având ca obiect contestaţia la executare formulată de către petentul condamnat Ioana Aurel, fiul lui Victor şi Nicoliţa, născut la data de 19.10.1950, în comuna Fârtăţeşti, jud. Vâlcea, cu acelaşi domiciliu, în prezent deţinut în PMS Colibaşi, CNP *********0015, in favoarea Tribunalului Arges. În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de catre stat raman in sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu se suporta din fondurile speciale ale MJ. Definitiva. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2006.
Se emite adresa catre PMS Colibasi pentru a ne inainta copie de pe mandatul de executare al petentului. Se emite adresa catre Tribunalul Dolj pentru a ne inainta copie de pe Sp 48/2005, cu mentiunea modalitatii si datei ramanerii ei definitive. Se emite adresa catre Baroul Arges pentru desemnarea din oficiu a unui aparator pentru petent, potrivit disp. Art. 173 Cpp. Se citeaza petentul la PMS Colibasi. Amână judecarea cauzei la 03.04.2006. Cu apel odata cu fondul.