M******* D******
Recurent ReclamantM******* E****
Recurent PârâtT**** G*********
Intimat PârâtM******* I**
Intimat PârâtRespinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M******* D****** şi de pârâta M******* E**** domiciliati in com. Slobozia, jud.Argeş împotriva încheierii din data de 31.10.2005 pronunţată de Judecătoria Costeşti in dosar nr. 672/2005 şi a sentinţei civile nr. 787/15.12.2005, intimati fiind pârâtii T**** G********* domiciliată în com. Perişoru, jud.Călăraşi, M******* I** domiciliat in com. Slobozia, jud.Argeş. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.05.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Califică prezenta cale de atac ca fiind cea a recursului. Pune în vedere recurentului-reclamant M******* D****** să depună la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 91.500 lei şi 1.500 timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat şi se citează recurenta-pârâtă cu aceeaşi menţiune. Admite cererea formulată de recurentul-reclamant prin care solicită amânarea cauzei in vederea angajării unui apărător. Se citează părţile lipsă. Amână judecarea cauzei la 15.05.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2006, la tribunalul Argeş, secţia civilă.