Dosar 14473/280/2006 din 16.11.2006

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14473/280/2006
Data dosar:
16.11.2006
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2006 la ora 10:00

    Complet: Completul 2 - Vineri - Sala 3 - Civil
  • Soluţionare

    Dosar nr. 14473/280/2006 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 5636 Şedinţa publică de la 15 Decembrie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Florina Mitrofan Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N***** N****, în contradictoriu cu pârâţii B******* C***** C******* şi N****** E****, având ca obiect - ordonanţă preşedinţială. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul personal şi asistat de avocat Rodica Mihaela Gagiu, lipsind pârâţii. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Întrebat fiind de instanţă reclamantul precizează că în prezent autoturismul marca Mercedes se află în prezent la B******* C***** C******* şi nu la N****** E****. În raport de precizarea făcută de reclamant, instanţa invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N****** E**** şi acordă cuvântul asupra acestei excepţii. Apărătoarea reclamantului solicită admiterea excepţiei, precizând că în afara înscrisurilor aflate la dosar nu mai solicită alte probe. În raport de această împrejurare instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Reclamantul prin apărător solicită admiterea acţiunii, în sensul de a obliga pârâtul B******* C***** C******* să-i restituie autoturismul proprietatea personală marca Mercedes-Benz, tip E220D, urgenţa constând în faptul că autoturismul este proprietatea sa, însă nu poate să-l folosească întrucât în prezent se află la pârâtul B******* C***** C*******, cu cheltuieli de judecată. INSTANŢA Prin cererea înregistrată sub nr. 14473/280/2006 reclamantul N***** N**** în contradictoriu cu pârâţii B******* C***** C******* şi N****** E**** a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestora să-i restituie maşina marca Mercedes-Benz, tip E 220D, cu nr. certificat COO190106T, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii a arătat că în luna august 2005 i s-a defectat autoturismul marca Mercedes-Benz, tip E 220D, cu nr. certificat COO190106T, iar pârâtul, care lucra alături de locul unde i s-a defectat maşina, s-a oferit să-l ajute să tracteze autoturismul la atelierul mecanicului N****** E****. Precizează că la circa trei săptămâni s-a dus să ducă motorul pentru maşină, dar acesta i-a spus că maşina nu se mai află la el, deoarece a venit numitul Berechet şi i-a dat-o acestuia. Arată că a formulat plângere penală împotriva acestora şi că din datele obţinute de la acesta a aflat că autoturismul este ţinut parcat de numitul Berechet în curtea socrului său, Dumitrescu Miha. Mai arată reclamantul că maşina îi este absolut necesară pentru desfăşurarea activităţilor economice pe care le întreprinde. În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. art.581 Cod proc.civ. A anexat cererii: copie certificat de înmatriculare (fila 4), copie carte de identitate a vehiculului (fila 5), copie proces-verbal încheiat la data de 13.11.2006 (fila 6). Pârâţii legal citaţi nu au depus întâmpinare. S-a administrat proba cu înscrisuri. La termenul din 15.12.2006 în funcţie de precizarea făcută de reclamant din care a rezultat că autoturismul este în posesia numitului B******* C***** C*******, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N****** E****. Analizând excepţia invocată, instanţa constată că nu există identitate între persoana pârâtului N****** E**** şi cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Faţă de această situaţie, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi raportat la aceasta va respinge acţiunea faţă de pârâtul Nicoale Eugen ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Potrivit disp. art. 581 Cod proc. civ. :,, instanţa va putea sa ordone masuri vremelnice, in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări”. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, instanţa constată că acestea nu sunt îndeplinite. Astfel, referitor la condiţia urgentei instanţa apreciază ca aceasta nu se încadrează în categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, enumerate de disp. art.581 alin.1 Cod proc.civ. Mai mult decât atât se observă că acţiunea formulată de reclamant este o acţiune în revendicare, reclamantul pretinzând că este proprietarul unui bun mobil deţinut de pârât, acţiune ce trebuie soluţionată pe calea dreptului comun. În ceea ce priveşte caracterul vremelnic, instanţa apreciaza ca nici aceasta condiţie nu este îndeplinită, instanţa neputând lua pe această cale măsuri cu caracter definitiv, întrucât acţiunea dedusă judecăţii vizează luarea unei măsuri cu caracter permanent şi definitiv, motiv pentru care se reţine că acesta ar antama fondul cauzei, nefiind astfel îndeplinită nici condiţia neprejudecării fondului. Faţă de cele prezentate, şi ţinând seama de obiectul cererii, precum şi de temeiul juridic invocat, instanţa va respinge ca inadmisibilă acţiunea. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Respinge acţiunea reclamantului N***** N****, domiciliat în com. Albota, jud. Argeş, la fostul C.A.P., faţă de N****** E****, domiciliat în com. Geamăna, jud.Argeş, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea formulată de reclamantul N***** N****, domiciliat în com. Albota, jud. Argeş, la fostul C.A.P., împotriva pârâtului B******* C***** C*******, domiciliat în com. Moşoaia, satul Hinţeşti, nr.56, jud.Argeş. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2006 Preşedinte, Florina Mitrofan Grefier, Stana Bădescu Red./tehn. F.M. 19 Decembrie 2006 2 ex. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 17.11.2006 la ora 10:00

    Complet: Completul 2 - Vineri - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Acordă termen pentru lipsă de procedură cu pârâţii. Amână judecarea cauzei la 15.12.2006, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2006

Flux dosar


Actualizare GRPD