D****** I* P****
ReclamantP***** P***** F******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul-pârât D****** I* P****, domiciliat în com. Tigveni, jud. Argeş, împotriva pârâtei-reclamante P***** P***** F******, cu sediul în comuna Tigveni, jud. Argeş. Dispune rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr. 2555/17.07.2002, prelungit prin actul adiţional autentificat sub nr. 1684/10.04.2006 la B.N.P. Granciu Aurel şi pe cale de consecinţă dispune evacuarea pârâtei din spaţiul compus în întregul său din suprafaţa de cca. 510 mp. prundiş, împreună cu spaţiul comercial construit din calupi şi lemn, acoperit cu plăci de azbociment, aflat pe acest teren din pct. „Acasă”, în intravilanul comunei Tigveni, sat Bălileşti, jud. Argeş. Respinge ca neântemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă P***** P***** F******. Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 270,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.01.2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 18 ianuarie 2007. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 ianuarie 2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 18 ianuarie 2007. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 ianuarie 2007.
Se revine cu adresă la SC Electrica SA, pentru a comunica copii de pe contestaţia nr.5712/09 mai 2006, formulată de reclamantul Deaconu Petre, cât şi copii de pe declaraţiile părţilor, a martorilor implicaţi, conform notei de constatare nr.7384/12.04.2006. De asemenea va preciza perioada în care a fost întreruptă furnizarea de energie electrică la consumatorul P***** P***** F****** cu sediul în comuna Tigveni, judeţul Argeş. Amână cauza la data de 11 ian.2007. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30 nov. 2006.
Încuviinţează obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică de către reclamant, urmând să se revină cu adresă la expert să refacă lucrarea, având în vedere obiecţiunile formulate, care se vor înainta în copie şi să depună lucrarea de urgenţă, conformându-se dispoziţiilor art.208-209 C.pr.civ. Se revine cu adresă la SC Electrica SA, pentru a comunica copii de pe contestaţia nr.5712/09 mai 2006, formulată de reclamantul Deaconu Petre, cât şi copii de pe declaraţiile părţilor, a martorilor implicaţi, conform notei de constatare nr.7384/12.04.2006. De asemenea va preciza perioada în care a fost întreruptă furnizarea de energie electrică la consumatorul P***** P***** F****** cu sediul în comuna Tigveni, judeţul Argeş. Amână cauza la data de 30 nov.2006. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02 nov. 2006.
Admite proba cu efectuarea unei adrese la S.C. Electrica S.A Curtea de Argeş, pentru a se preciza dacă în arhiva acestei unităţi se află vreo documentaţie privitoare la evenimentul constatat prin nota de constatare din 12.04.2006, precum şi procesul verbal de expertiză nr.7384/08.05.2006, privind părţile din proces, şi în caz afirmativ să se comunice copii de pe aceste acte, precum şi numele persoanei responsabilă, cu menţiunea că în nota de constatare s-a găsit sigiliul rupt şi o nişă desigilată. Amână cauza la data de 02 nov.2006, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi a formula eventuale obiecţiuni. Se revine cu adresă la expert să precizeze cine a întrerupt curentul electric la data de 12.04.2006, reclamantul sau pârâta, cu menţiunea de a depune şi dovada de convocare a părţilor în data de 21.09.2006, aşa cum se menţionează în raportul de expertiză, ce trebuia alăturată lucrării, conf. art.208 C.pr.civ. Pune în vedere pârâtei să facă dovada cu acte a perioadei întreruperii curentului electric. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 oct. 2006.
Admite cererea expertului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză contabilă, Se revine cu adresă la expert, pentru a întocmi lucrarea şi a o depune în termen procedural conform de art. 209 C.pr.civilă, cu menţiunea că a fost achitat onorariul provizoriu în sumă de 300 RON, iar în caz contrar se va dispune amendarea sa, cu suma de 200 RON, potrivit art. 108 ind.1 pct.2 lit.c C.pr.civilă. Amână cauza la data de 19 oct. 2006. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 sept. 2006.