A****** D********* S*******
CreditorS* A********** S* R*****
DebitorS** F*** C****** S****************
LichidatorA******* B********
CreditorD********************
CreditorÎncuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului de activitate, pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să desemneze un reprezentant care să se prezinte în faţa instanţei la următorul termen de judecată. În temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale, republicată, pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei contractul încheiat cu un operator economic autorizat în prestarea de servicii arhivistice pentru transferul documentelor cu valoare practică create de societatea debitoare şi, de asemenea, să depună dovada îndeplinirii obligaţiilor de predare a documentelor cu valoare istorică către Arhivele Naţionale în situaţia în care astfel de documente au fost create.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 07.07.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să desemneze un reprezentant care să se prezinte în faţa instanţei la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei precum şi soluţionarea definitivă a dosarului asociat nr. 1478/115/2006/a1*, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului definitiv modificat de creanţe.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei precum şi soluţionarea definitivă a dosarului asociat nr. 1478/115/2006/a1*, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului definitiv modificat de creanţe.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei precum şi soluţionarea definitivă a dosarului asociat nr. 1478/115/2006/a1*, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului definitiv modificat de creanţe.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei precum şi soluţionarea definitivă a dosarului asociat nr. 1478/115/2006/a1, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului definitiv modificat de creanţe.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei precum şi soluţionarea dosarului asociat nr. 1478/115/2006/a1, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului definitiv modificat de creanţe. Având în vedere Hotărârea nr. 3/30.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din Cadrul Tribunalului Caraş-Severin, privind continuarea protestului prin suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente,coroborat cu protestul grefierilor, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 21.02.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi aflarea punctului de vedere al creditorilor convocaţi pentru data de 09.11.2018.
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi încasarea preţului bunului imobil „Bloc de locuinţe P+1, nr. 1”.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi încasarea preţului bunului imobil „Bloc de locuinţe P+1, nr. 1”.
Incheiere de sedinta din 22.03.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi încasarea preţului bunului imobil valorificat în cadrul licitaţiei din data de 27.06.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi încasarea preţului bunului imobil valorificat în cadrul licitaţiei din data de 27.06.2017.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 24.03.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 09.07.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii cu întocmirea rapoartelor de evaluare şi reluarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru continuarea procedurii cu întocmirea rapoartelor de evaluare şi reluarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 06.03.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniului debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii cu organizarea de licitaţii publice în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii cu valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor imobile aflate în patrimoniul debitorului.
Incheiere de sedinta din 11.04.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 17.01.2013Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2012pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru continuarea demersurilor de valorificare a patrimoniului debitoarei.
Pentru continuarea procedurii falimentului în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru continuarea demersurilor de valorificare a patrimoniului debitoarei. Dispune afisarea planului de distributie către creditori la uşa instantei.
Pentru întocmirea contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru bunul valorificat şi continuarea valorificării celorlalte bunuri din averea debitoarei.
Pentru continuarea lichidării patrimoniului.
Pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Pentru continuarea procedurii cu organizarea de licitaţii în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii în sensul evaluării şi valorificarea bunurilor din averea debitoarei. Stabileşte termen de judecată pentru data de 02 decembrie 2010.Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 octombrie 2010 .
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii şi vcalorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea procedurii şi vcalorificarea bunurilor din averea debitoarei. Stabileşte termen de judecată pentru data de 19 noiembrie 2009
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru reconvocarea adunării creditorilor cu menţiunea „ lipsa creditorilor de la această adunare, constituie acordul tacit al acestora cu privire la punctele stabilite în ordinea de zi”. Stabileşte termen de judecată pentru data de 10 septembrie 2009
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru reconvocarea adunării creditorilor. Stabileşte termen de judecată pentru data de 18 iunie 2009
Admite cererea formulată de lichidatorul SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa pentru continuarea litigiilor aflate pe rolul Judecătoriei Oraviţa . Stabileşte termen de judecată pentru data de 07 mai 2009 Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2009.
Instanţa încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar pentru a depune la dosarul cauzei soluţiile acţiunilor înregistrate pe rolul judecătoriilor Reşiţa şi Oraviţa. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen de judecată la data de 26 februarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2009.
Lichidatorului judiciar SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa să completeze acţiunile introduse pe rolul judecătoriilor Reşiţa şi Oraviţa cu precizare de acţiune. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen de judecată la data de 15 ianuarie 2009.
În baza art.9 alin.(1) din O.U.G. NR.86/2006, privind organizarea activităţii practicienilor în insolventă; Ia act de transformarea lichidatorului IP MAGISTER I.P.U.R.L. Reşiţa, din întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată în Societate civilă profesională cu personalitate juridică şi răspundere limitată, S.C.P. MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa, cu sediul în Reşiţa, str. Nichita Stănescu nr.2, judetul Caraş-Severin înregistrată la U.N.P.I.R-Filiala Timiş în Registrul Societăţilor Civile Profesionale de Practicieni în Insolventă cu nr. 0326/2006. Admite cererea formulată de lichidator pentru angajarea ca personal de specialitate pe domnul avocat Onea Ionuţ, cu un onorariu de 1000 lei, care urmează a introduce acţiuni în constatare la Judecătoria Oraviţa şi intabularea imobilelor în proprietatea debitoarei. Dispune lichidatorului SCP MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa să depună la dosarul cauzei copiile acţiunilor ce se vor formula cu dovada înregistrării lor la Judecătoria Oraviţa. Stabileşte termen de judecată pentru data de 27 noiembrie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru con tinuarea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei S* A********** S* R*****. Stabileşte termen de judecată pentru data de 16 octombrie 2008.
Aprobă tarifarea.
Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru con tinuarea procedurii. Stabileşte termen de judecată pentru data de 15 mai 2008.
În baza art.117 alin. (1) din Legea nr.85/2006, Dispune lichidatorului judiciar să convoace adunarea generală a creditorilor pentru a pune în discuţie raportul de evaluare şi modalitatea de valorificare a bunurilor debitoarei S* A********** S* R*****. Stabileşte termen de judecată pentru data de 03 aprilie 2008.
În baza art.74 alin. (1) din legea nr.85/2006, Dispune afişarea Tabelului definitiv al creantelor la usa tribunalului. Stabileşte termen de judecată pentru data de 07 februarie 2008.
Admite cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de FERM CONS-.S.P.R.L. Dispune introducerea şşi desemnarea în calitate de lichidator judiciar a societăţii profesionale MAGISTER I.P.U.R.L.
În baza art.116 alin.(3) din legea privind procedura insolvenţei, Dispune ichidatorului judiciar să convoace adunarea comitetului creditorilor şi să pună în discuţie modul de evaluare al activelor societăţii debitoare S* A********** S* R*****, tarifarea expertului evaluator precum şi stabilirea modului de valorificare a bunurilor. În temeiul art.21 din sus-mentionata lege Dispune lichidatorului să depună la dosar un Raport privind activitatea sa în cadrul procedurii cu termen la 15 octombrie 2007. Stabileşte termen de judecată pentru data de 01 noiembrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2007.
În baza art.116 alin.(3) din legea privind procedura insolvenţei, Lichidatorul judiciar va convoca adunarea comitetului creditorilor şi va pune în discutie modul de evaluare al activelor societăţii debitoare S* A********** S* R***** precum şi tarifarea expertului evaluator. În temeiul art.21 din sus-mentionata lege Dispune lichidatorului să depună la dosar un Raport privind activitatea sa în cadrul procedurii cu termen la 17 septembrie 2007. Stabileşte termen de judecată pentru data de 20 septembrie 2007.
În baza art.116 alin.(3) din legea privind procedura insolvenţei, Lichidatorul judiciar va convoca adunarea comitetului creditorilor şi va pune în discutie modul de evaluare al activelor societăţii debitoare S* A********** S* R***** precum şi tarifarea expertului evaluator. Stabileşte termen de judecată pentru data de 28 iunie 2007.
Pentru efectuarea inventarului activelor societăţii debitoare amână judecata cauzei-
In temeiul art.16 alin.(4) şi alin.(5) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, Constată constituirea Comitetului Creditorilor al debitoarei SC AGHROPRODUCT SA Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din: Agentia Domeniilor Statului, D******************** şi A******* B********. Desemnează în calitate de preşedinte al Comitetului Creditorilor al debitoarei SC AGROPRODUCT S.A. Reşiţa, pe creditorul D********************. Dă în sarcina Comitetului Creditorilor exercitarea atribuţiilor prevăzute la art.17 alin.(1) din Legea nr.85/2006. În baza art.60 alin.(3) din Legea nr.85 privind procedura insolventei ; Aprobă raportul întocmit de către administratorul judiciar S.C.P.FERM CONSULT S.P.R.L. Timisoara, prin care s-a propus intrarea în faliment a debitoarei S.C. AGROPRODUCT SA Reşiţa . Admite cererea formulată de administratorul-judiciar S.C.P.FERM CONSULT S.P.R.L. Timisoara, privind intrarea în faliment a debitoarei S.C. AGROPRODUCT SA Reşiţa .şi, în consecinţă: 1- În temeiul art. 107 alin. 1 lit.D din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului împotriva pârâtei debitoare S.C. AGROTRANSPORT S.A, cu sediul în comuna Reşiţa, str.Paul Iorgovici, nr.44, judeţul Caraş-Severin, înregistrată la Registrul comertului sub nr.J 11/165/1991; cod fiscal 1062656. 2.- În baza art.107 alin.(2), lit.a) din Legea nr.85/2006, 3- În temeiul art.61, raportat la art.33 alin.(7) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei S.C. AGROPRODUCT SA Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, 4.- În temeiul art.107 alin.(2) lit.c) din Legea nr.85/2006, Confirmă în calitate de lichidator-judiciar în realizarea procedurii falimentului în începută împotriva debitoarei S.C. AGROPRODUCT S.A. Reşiţa, a fostului administrator judiciar S.C.P. FERM CONSULT S.P.R.L.Timisoara. Lichidatorul-judiciar va îndeplini atribuţiile principale, astfel cum sunt prevăzute la art.25 din Legea nr.85/2006, precum şi celelalte atribuţii date în sarcina sa de către judecătorul-sindic potrivit prevederilor din această lege. Renumeraţia lichidatorului-judiciar se va stabili, printr-o încheiere separată ce se va da de către judecătorul-sindic în raport de oferta acestuia, de complexitatea procedurii insolvenţei în cauza de faţă şi sursele de finanţare. 5.- În temeiul art.107 alin.(2), lit.f) din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea intrării în faliment în procedura simplificată a debitoarei S.C. AGROPRODUCT S.A. Reşiţa, de către lichidatorul-judiciar S.C.P.FERM CONSUL S.P.R.L.Timisoara, debitoarei societate comercială, creditorilor săi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru efectuarea de menţiuni, iar notificarea se va publica, pe cheltuiala debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Notificarea va cuprinde menţiunile prevăzute la art.109 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.85/2006. 6.- În temeiul art.108 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, se stabilesc următoarele termene care vor fi cuprinse în notificarea ce se va comunica potrivit pct.5 din prezenta sentinţă comercială: 7. În temeiul art.108 alin.(2) termenele care vor fi cuprinse în notificare se majorează în sensul art.62 alin.(2) din Legea 85/2006 . a)- Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, la data de 07 mai 2007; b)- Fixează termenul de verificare a creanţelor, de admitere, afişare şi comunicare a tabelului preliminar, la data de 31 mai 2007; c)- Fixează termenul limită pentru depunerea eventualelor contestaţii cu privire la creanţe şi drepturile de preferinţă trecute în tabelul preliminar de creanţe, la data de 19 iunie 2007; d)- Fixează termenul de definitivare a creanţelor admise asupra averii debitorului, la data de 29 iunie 2007 Dispune comunicarea prezentei sentinţe comerciale, prin care s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei S.C. AGROPRODUCT S.A. Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, cu Tribunalul Caraş-Severin şi cu Judecătoria Reşiţa pentru a se da eficienţă prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
S-a dispus schimbarea administratorului judiciar. S-a desemnat îmn calitate de administrator judiciar SCP FERM CONSULT SPR Timisoara
Ia act de depunerea Tabelului preliminar de creante privind societatea debitoare S* A********** S* R***** şi pentru continuarea procedurii insolventei, având în vedere că administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru data de 22.01.2007, va dispune afisarea la usa tribunalului a tabelului mai sus mentionat şi va stabili termen de judecată pentru data de 25.01.2007.