Dosar 14901/302/2006 din 14.11.2006

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14901/302/2006
Data dosar:
14.11.2006
Instanta:
Judecătoria Sectorul 5 București
Departament:
.....
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2006 la ora 09:00

    Complet: C1 penal - camera preliminară şi judecată
  • Admis fond

    În temeiul art. 450 C.proc. pen. raportat la art. 59 C.pen şi disp. Legii nr. 275/2006 admite cererea fo0rmulată de petent şi respectiv propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă siguranţă Bucureşti-Rahova în raport de petentul IONIŢĂ NISTOR (cu date de stare civilă) – cu privire la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 933/2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1435/2006 emis de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a Penală în baza sentinţei penale nr. 933/2005, dacă nu este arestat în prezent în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoz. art. 61 Cp privind revocarea liberării. În baza art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru petent, iar pentru procuror de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 22.11.2006 la ora 09:00

    Complet: C1 penal - camera preliminară şi judecată
  • Amânat

    pentru a se înainta de penitenciar procesul verbal al comisiei de liberări condiţionate

Flux dosar


Actualizare GRPD