C**** R*****
PetentAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bucureşti – Rahova privind pe condamnata C**** R*****, , aflată în prezent în Penitenciar Rahova, deţinut în executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1934/1996 pronunţată de Judecătoria Craiova pentru infracţiunea prevăzută de art.26 rap. la art.209 cp. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2528/1996 emis de Judecătoria Craiova, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Cu recurs. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.