D** F********
ReclamantD** V* V*****
ReclamantC***** A**
ReclamantM****** N****** G******
ReclamantR*** P***
ReclamantConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2013.
Hotarare 4812/2013 din 27.05.2013Amână pronunţarea la data de 27.05.2013, cu privire la constatarea perimării judecării cauzei, la cererea apărătorului reclamanţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2013Pune în vedere reclamanţilor, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, dovada decesului reclamantei D** F********, respectiv copia certificatului de deces, şi să depună copia anexei nr. 24, fostă nr. 1, de sesizarea deschiderii procedurii succesorale, de la Primăria comunei Miceşti, şi lista cu numele şi domiciliile moştenitorilor, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de art. 155 ind.1 Cod procedură civilă. Prorogă verificarea condiţiilor constatării perimării, la termenul de judecată acordat.
Incheiere de sedinta din 25.03.2013Menţine suspendată cauza, potrivit art. 244 pct. 1 cod pr. civ., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 5755/280/2008 al Judecătoriei Piteşti. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 03 2011
INCHEIERE Menţine suspendată cauza potrivit art. 244 pct.1 c.pr civilă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 5755/280/2008 al Judecătoriei Piteşti. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.08.2009
În temeiul art. 165 Cod proc.civ. disjunge cererea completatoare formulată de reclamanţi, fila 100-103, şi dispune suspendarea acţiunii principale, potrivit art. 244 pct. 1 Cod proc.civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului disjuns, având ca obiect nulitate absolută parţială a titlului de proprietate nr.9300/3.05.1993 emis de Comisia Judeţeană Argeş de Fond Funciar, ce urmează a se forma separat şi înregistrat în Evidenţa Informatizată a instanţei la care se fixează termen la 29.07.2008, pentru când se vor cita numai pârâţii persoane fizice şi comisia judeţeană de fond Funciar, restul părţilor, având termen în cunoştinţă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2008.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16.06.2008 Completul 3, pentru când se vor cita pârâţii Comănescu Florian, Matei Ion şi Vasile Petre şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.05.2008.
Se introduc în cauză în calitate de pârâţii alături de pârâtele Comisia Locală de fond funciar Miceşti şi de Comisia Judeţeană de fond funciar Argeş, numiţii Comănescu Florian, Matei Ion şi Vasile Petre şi se citează la adresele indicate cu copia cererii completatoare a acţiunii iniţiale. Se citează pârâtele Comisia Locală de fond funciar Miceşti şi Comisia Judeţeană de fond funciar Argeş, cu copia cererii completatoare a acţiunii iniţiale. Acordă un nou termen de judecată - mai lung decât cel prevăzut de lege – la cererea părţilor. Prorogă discutarea raportului de expertiză efectuat în cauză de d-nul expert Matei Cristian la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 19.05.2008 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de expert pentru efectuarea lucrării. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Se citează pârâta CJFF Argeş cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 14.04.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2008.
Admite cererea, formulate de către expert. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Se citează pârâta, ce nu are termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 10.03.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008.
Admite cererile, formulate de către expert şi apărătorul reclamanţilor, fiind întemeiate. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Se citează pârâta, ce nu are termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 28.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2007
Admite probele asa cum au fost solicitate de catre reclamanţi. Numeste, potrivit disp.art.202 C.pr.civ. in calitate de expert topograf dl./d-na MATEI CRISTIAN MARIAN. Stabileste onorariul provizoriu de expert in suma de 600 RON- in sarcina reclamanţilor. Pune in vedere acestora sa achite onorariul in termen de 5 zile de la desemnarea expertului, potrivit modificarilor Codului de procedura civila. Se emite adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, precum şi adresa de incunostiintare catre BIROUL DE EXPERTIZE cu privire la desemnarea expertului –NUMAI DUPĂ ACHITAREA ONOARIULUI PROVIZORIU DE EXPERT -. Se citează pârâta CJFF ARGEŞ, cf. art 85 C.pr.civ. Amână cauza la data de 10.12.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2007.
Se citează intimata CJFF ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Acorda un nou termen de judecată – mai lung decât cel prevăzut de lege, la cererea reclamanţilor –, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, respectiv : Amână judecarea cauzei la 12.11.2007 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2007
Se citează pârâta CJFF ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Acorda un nou termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, respectiv : Amână judecarea cauzei la 24.09.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 August 2007.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă conform art. 85 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 21.08.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2007
Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 49 din dosar. Se citează pârâtele, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 4.06.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2007
Admite probele cu acte şi relaţii solicitate de apărătorul reclamanţilor. Se emite adresă către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Miceşti în sensul celor de mai sus. Se citează intimatele. Amână cauza la data de 30.04.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2007
Pune în vedere reclamantului să depună la dosar acte de stare civilă în dovedirea calităţii procesuale active şi toate actele pe care le deţine, eliberate conform legilor anterioare Lg. 247/2005, sub sancţiunea suspendării acţiunii, prev. de art. 155 indice 1 C.pr.civ. Se emite adresă către COMISIA COMUNALA DE FOND FUNCIAR MICETI în sensul arătat. Se citează pârâtele, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 5.03.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2007