B****** V****** A** - l* a***** F***** M*****
ContestatorM********* B***** p*** P*****
IntimatP******* M*********** B*****
IntimatP******* M*********** B*****
IntimatB****** V****** A** - l* a***** R*** A*****
ContestatorAdmite în parte contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost precizată de contestatoarea BOBOLOŢ VIORICA ANA, în contradictoriu cu intimatul M********* B***** p*** P*****, şi în consecinţă: Dispune anularea în parte a Dispoziţiei nr. 2989/3.08.2006 emisă de intimat, respectiv în ceea ce priveşte art. 1, în sensul că obligă intimatul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent sub forma acordării în schimbul imobilului preluat de Stat prin expropriere, situat în Braşov, bd. 15 Noiembrie nr. 65, înscris în c.f. 12096 Braşov, nr. top. 8832/2, a imobilului situat în Braşov, Calea Poienii nr. 25, înscris în c.f. 13579 Braşov, nr. top. 2121/4/1/2, în loc de titluri de despăgubire, astfel cum s-a propus la art. 3. Respinge cererea formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul P******* M*********** B*****, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia. Anulează cererea formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata P******* M*********** B*****, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a acesteia. Obligă intimatul M********* B***** p*** P***** să plătească contestatoarei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Hotarare 250/2012 din 22.10.2012pronunţare la 15.10.2012, iar apoi la 22.10.2012.
pentru ca reclamanta să-şi exprime p.d.v. cu privire la expertiza extrajudiciară, termen 8.10.2012.
Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, termen 10.09.2012.
lipsă raport de expertiză, termen 11.06.2012.
pentru administrarea probelor propuse, termen 2.04.2012.
pentru ca BLE să comunice o listă cu experţi în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, termen 5.03.2012.
Admite cererea de reexaminare formulată de expert leberciuc Mihai.
lipsă expertiză, termen 20.02.2012.
lipsă expertiză, termen 9.01.2012.
lipsă expertiză, termen 7.11.2011.
lipsă expertiză, termen 26.09.2011.
pentru ca expertul să răspundă obiectivului suplimentar, termen 30.05.2011.
pentru ca expertul Leberciuc să precizeze valoarea actuală a imobilului identificat prin raportul de expertiză 386784, termen 18.04.2011.
pentru actualizarea valorii imobilului, termen 7.03.2011.
admite cererea de amânare formulată de av. Rusu Adrian.
lipsă expertiză, termen 10.01.2011.
pentru studiul înscrisurilor depuse , termen 8.11.2010.
pentru ca pârâtul să depună la dosar lista actuală cu terenurile puse la disoziţia Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, termen 11.10.2010.
lipsă expertiză, termen 13.09.2010.
lipsă raport de expertiză, termen 31.05.2010.
lipsă expertiză, termen 19.04.2010.
lipsă expertiză, termen 22.02.2010.
lipsă expertiză, termen 11.01.2009.
lipsă expertiză, termen 9.11.2009.
lipsă expertiză, termen 28.09.2009.
lipsă expertiză, termen 22.06.2009.
lipsă expertiză, termen 11.05.2009.
lipsă expertiză, termen 13.04.2009.
lipsă expertiză, termen 16.03.2009.
amânat la data de 16.02.2009, faţă de lipsa raportului de expertiză
lipsă raport de expertiză, termen 19.01.2009.
lipsă expertiză, termen 8.12.2008.
lipsă expertiză, termen 10.11.2008.
lipsă expertiză, termen 13.10.2008.
lipsă expertiză, termen 15.09.2008.
amânat faţă de lipsa raportului de expertiză
lipsă expertiză, termen 19.05.2008.
lipsă expertiză, termen 21.04.2008.
lipsă expertiză, termen 24.03.2008.
pt. efectuarea expertizei topo, termen 25.02.2008.
lipsă listă experţi specialitatea topografie
pt. administrarea probelor cu expertiza topo + interogatoriu, termen 3.12.2007
admite cererea de amânare formulată de av. Rusu ADrian, termen 5.11.2007.
pt. precizarea contestaţiei, termen 8.10.2007.
în vederea precizării în scris, a cererii introductive de instanţă ,în temeiul art. 132 alin. 1 CPC
lipsă de procedură cu contestatoarea, termen 25.06.2007.
faţă de cererea de amânare formulată de contestatoare, termen 28.05.2007-
pentru studiul întâmpinării, termen 30.04.2007