D**** C******
InculpatS******* I****
InculpatC******** G******* M*****
InculpatS* 8*** S****** R****** L****
Parte vătămatăS******* F******
Reprezentant legal PĂRINTE INCULPAT MINORsp381***În temeiul art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g C.p. cu aplicarea art. art. 75 lit. c şi 78 alin. 1 C.p., condamnă pe inculpatul D**** C******, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 86 1 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit în condiţiile art. 86 2 C.p. . În temeiul art. 86 3 alin. 1 şi 3 C.p.p., impune condamnatului respectarea următoarelor obligaţii : să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare; să nu intre în legătură cu condamnaţii minori S******* I**** şi C******** G******* M*****; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului D**** C****** asupra dispoziţiilor art. 86 4 C.p., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin.1 rap. la art. 64 lit. a, b C.p. În temeiul art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g C.p. cu aplic. şi art. 99 şi urm. C.p., art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. d C.p., condamnă pe inculpatul minor S******* I****, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate. În temeiul art. 81 C.p. cu aplicarea art. 110 C.p. dispune suspendarea condiţionată executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 (doi) ani. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului S******* I**** asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. 2 C.p. rap. la art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p., art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. d C.p., condamnă pe inculpata minoră C******** G******* M*****, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate. În temeiul art. 81 C.p. cu aplicarea art. 110 C.p. dispune suspendarea condiţionată executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 (doi) ani. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatei C******** G******* M***** asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. 2 C.p. rap. la art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată S.C. 8TIM S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind reparat în natură, prin restituirea bunurilor sustrase. În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpaţii la plata a câte 180 lei (RON), cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.03.2007.