Dosar 154/119/2006 din 09.10.2006

anulare act administrativ acţiune în anulare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 154/119/2006
Data dosar:
09.10.2006
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
anulare act administrativ acţiune în anulare
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2006 la ora 9:00

    Complet: CC5
  • Soluţionare

    Admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Covasna şi declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Biserica Creştină Adventistă de ziua a saptea in contradictoriu cu pârâţii Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,municipiul Sf.gheorghe prin Primar si SCTA Oltul SF.gheorghe, str. 1 decembrie 1918 nr. 1 judetul Covasna pentru anularea deciziei nr.966/2006 şi restituirea în natură a imobilului revendicat. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.Pronunţată în şed.publică2.11.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD