A******* A D* P********** N***
ReclamantN**** I**
PârâtN**** M****
PârâtROMÂNIA JUDECĂTORIA TURNU MĂGURELE JUDEŢUL TELEORMAN DOSAR NR.1566/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 774 Şedinţa publică de la 22 iunie 2006 Instanţa compusă din: Preşedinte - Floarea Neagu Grefier – Nina Stoean Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru pretenţii introdusă de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.6 Turnu Măgurele ,împotriva pârâţilor N**** I** şi N**** M****. La apelul nominal au lipsit părţile,reclamanta solicitând judecarea în lipsă. Procedura îndeplinită. Acţiunea scutită de plata taxei de timbru. S-a făcut referatul cauzei,după care cauza fiind în stare de judecată,s-a trecut la soluţionarea ei. Instanţa. Deliberând,constată următoarele: Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.1566 din 9 iunie 2006,reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.6 cu sediul în Turnu Măgurele,strada G-ral Praporgescu,incinta Colegiu Tehnic David Praporgescu,judeţul Teleorman,a chemat în judecată pe pârâţii N**** I** şi N**** M**** domiciliaţi în Turnu Măgurele, bloc W1,sc.3,et.4,ap.58, judeţul Teleorman, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligaţi plata sumei de 1042,27 lei RON lei reprezentând cota parte din cheltuielile de întreţinere restante precum şi cheltuielile comune. În motivarea acţiunii,reclamanta arată că pârâţii sunt proprietarii apartamentului nr.58 din blocul W 1 ce parte din Asociaţia de Proprietari nr.6 şi deşi au beneficiat de apă caldă şi căldură au refuzat,cu rea credinţă să plătească cota-parte din cheltuielile comune de întreţinere. Potrivit art.25 alin.1 din H.G.nr.400/2003 privind Normele Metodologice de Organizare a Asociaţiilor de Proprietari”cotele de contribuţie la cheltuielile Asociaţiei de Proprietari vor fi achitate în termen de maxim 15 zile de la data afişării listei de plată”. În susţinerea acţiunii,reclamanta a depus la dosar fişa de cont şi adresa notificare nr.39 emisă la data de 03.05.2006. Acţiunea este întemeiată. Analizând materialul probator administrat în cauză,instanţa constată că pârâţii ocupă în calitate de proprietari apartamentul nr. 58, din bloc W 1, situat în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman şi, în această calitate, datorează reclamantei suma de 1042,27 lei RON, reprezentând cota parte din cheltuielile comune de întreţinere . Coroborând aceste probatorii şi cu lipsa întâmpinării şi a refuzului pârâţilor de a se prezenta la interogatoriu, deşi au fost citaţi cu aceste menţiuni, instanţa urmează să admită acţiunea în baza art.31 alin.2 din Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari - anexa 2 la Legea nr.114/1996 să oblige pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 1042,27 lei RON reprezentând cota parte din cheltuielile comune de întreţinere. Pentru aceste motive, În numele legii, HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă pentru pretenţii introdusă de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.6,cu sediul în Turnu Măgurele, strada G-ral Praporgescu,incinta Colegiu Tehnic „David Praporgescu”, judeţul Teleorman, împotriva pârâţilor N**** I** şi N**** M**** domiciliaţi în Turnu Măgurele, bloc W 1,sc.3,et.4,ap.58, judeţul Teleorman. Obligă pe pârâţi să-i plătească reclamantei suma de 1042,27 lei RON reprezentând cota parte din cheltuielile comune de întreţinere. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile libere de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 22 iunie 2006. PRESEDINTE GREFIER, Floarea Neagu Nina Stoean Red. Fl.N./26.06.2006 Tehnored.N.S./5 ex ./27.06.2006