L**** F*****
Parte vătămatăF**** F*****
InculpatL**** M*******
Reprezentant legalROMÂNIA Dosarul nr. 15862/301/2006 JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI SENTINTA PENALA Nr.2039 Şedinţa publică din data de 05.10.2006 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: MIHAELA STOIAN GREFIER: RAGNAR DUMITRESCU Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea penală prealabilă formulată de partea vătămata minoră L**** F***** împotriva inculpatului F**** F***** Marian pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 al. 2 C.p. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns inculpatul personal si asistat de aparator ales, av. Calita, inculpatul personal si asistat de aparator desemnat din oficiu, av. Gutoi Mirela cu delegatie la fila 6 dosar si reprezentantul legal al partii vatamate, numita L**** M*******. Procedura legal îndeplinită. S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care inculpatul declara ca nu are acte de identitate intrucat i-au fost furate. Instanţa constată că inculpatul este major, iar obiectul cauzei este infracţiunea prev. de art. 180 al. 2 C.p., astfel încât aiastenţa juridică a inculpatului nu este obligatorie. Au fost identificati partea vatamata L**** F***** care s-a legitimat cu CI seria RD nr. 436899, având CNP *********0013, reprezentantul sau legal L**** M******* care s-a legitimat cu CI seria RT nr. 058741, având CNP *********5655, iar inculpatul F**** F***** Marian a indicat următoarele date de stare civilă: fiul lui Ioan si Niculina, nascut la data de 23.05.1971 in Bucuresti, domiciliat in Bucureşti, str. Alexandru Moruzzi nr.2, bl.2, parter, ap.7, acesta solicitand a fi asistat de un aparator desemnat din oficiu. Aparatorul ales al partii vatamate se opune solicitarii inculpatului mentionand ca aceasta este a treia cerere in acest sens, situatia in prezenta cauza fiind mai delicata intrucat partea vatamata este minora. Intrucat inculpatul solicita din nou asistenta juridica desi la dosar exista mai multe cereri de studiu a dosarului de catre diversi avocati, parerea sa este ca inculpatul urmareste tergiversarea judecarii cauzei. Instanţa, fata de cererea formulata de inculpat de amanare a cauzei pentru lipsa de aparare, constatand ca asistenta juridica in aceasta cauza nu este obligatorie si nu exista indicii ale imposibilitatii angajarii unui aparator ales, respinge cererea inculpatului şi, avand in vedere ca inculpatul a indicat date de stare civila conforme declaratiilor sale olografe, dispune strigarea cauzei la ordine, fata de faptul ca aceasta a fost solicitata in cadrul listei pentru amanari. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns partea vatamata personal si asistat de aparator ales, av. Calita, inculpatul personal si reprezentantul legal al partii vatamate, numita L**** M*******. Instanta, fata de modificarile aduse Codului de procedură penală, din oficiu pune în discuţie trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucuresti spre competenta solutionare. Aparatorul ales al partii vatamate si inculpatul personal, avand pe rand cuvantul, sunt de acord. I N S T A N T A Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele: La data de 25.08.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost înregistrată sub nr. 15862/301/2006 adresa nr. 7213/P/2006 prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus trimiterea la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a plângerii penale prealabile formulată de partea vătămata L**** F***** împotriva inculpatului F**** F***** spre competentă soluţionare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violente prev. de art. 180 al. 2 C.p. În rezoluţia nr. 7213/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 20.02.2006 la Secţia 11 Poliţie, partea vătămată prin reprezentant legal, a sesizat cu privire la faptul că inc. F**** F***** l-a agresat fizic în ziua de 10.02.2006, lovindu-l cu pumnul în zona fetei si a pieptului, suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 5-6 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. A2/745/2006. La termenul de judecată de astăzi, 05.10.2006, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti pentru competentă soluţionare, având în vedere modificările Codului de Procedură Penală aduse prin Legea nr. 356/2006. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: La momentul formulării plângerii penale prealabile art. 279 al. 1 C.p.p. prevedea că punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere, în timp ce alineatul 2 litera a) al aceluiaşi articol dispunea în sensul că, pentru infracţiunile prev. de art. 180, 184 al. 1, 193, 205, 206, 210 şi 213 C.p., plângerea prealabilă se adresează direct instanţei de judecată, dacă făptuitorul este cunoscut. După înregistrarea plângerii prealabile pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dispoziţiile art. 279 alin. 2 C.p.p. au fost modificate prin art. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 677/07.08.2006, intrată în vigoare la data de 06.09.2006. Astfel, potrivit textului de lege menţionat anterior plângerea penală prealabilă se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii, devenind obligatorie parcurgerea fazei de urmărire penala în cazul tuturor infracţiunilor pedepsite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, indiferent de momentul sesizării organului judiciar. În domeniul aplicării legii procesuale penale române în timp a fost consacrat principiul activităţii acesteia. Acest principiu presupune că legea procesual penală este de imediată aplicare, toate activităţile procesuale realizându-se numai în conformitate cu legea în vigoare la momentul efectuării actului (tempus regit actum). Activitatea legii procesual penale presupune aplicarea ei între momentul intrării în vigoare şi momentul ieşirii din vigoare. Acest principiu este de strictă aplicare, implicând, pe de o parte, atât efectuarea tuturor actelor procedurale în conformitate cu legea în vigoare, cât şi, pe de altă parte, recunoaşterea ca valabile a actelor procedurale efectuate anterior intrării în vigoare a legii. În acelaşi timp, potrivit aceluiaşi principiu, o lege procesual penală ieşită din vigoare nu poate produce efecte după momentul abrogării ei, chiar într-o cauză penală pornită sub imperiul ei, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de sesizare a organului judiciar. Prin Legea 356/2006, art. 3 pct. 3 au fost instituite şi următoarele dispoziţii tranzitorii „cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi”. Instanţa apreciază că acestea nu sunt aplicabile cauzelor pentru care instanţele au fost sesizate anterior acestei legi pentru infracţiunile prevăzute de art. 279 al. 2 lit. a C.p.p. (din redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea 356/2006) pentru următoarele considerente: În cazul în care există mai multe norme cu incidenţă în aceeaşi instituţie de drept şi una dintre norme are caracter general, iar cealaltă are caracter special, norma de drept specială înfrânge norma de drept generală. Având în vedere acestea, este de necontestat că normele care reglementau, anterior Legii 356/2006, sesizarea instanţei direct prin plângerea penală prealabilă constituie norme speciale în raport cu normele care reglementează sesizarea instanţei prin rechizitoriu, care constituie regula în materia sesizării instanţei. De asemenea, procedura judecării infracţiunilor pentru care plângerea penală prealabilă se adresa, anterior Legii 356/2006, direct instanţei de judecată era o procedură specială, reglementată prin dispoziţii speciale, dispoziţii care nu erau aplicabile judecării infracţiunilor pentru care sesizarea instanţei se făcea prin rechizitoriu. În consecinţă, în cazul în intervine o schimbare a normelor de procedură speciale ce, anterior Legii 356/2006, reglementau judecarea infracţiunilor pentru care plângerea penală prealabilă se adresa direct instanţei de judecată, legea de modificare trebuie să prevadă dispoziţii tranzitorii speciale pentru acestea, pentru că şi anterior aveau o reglementare specială, nefiind aplicabile cele generale. Rezultă că, în lipsa unor astfel de dispoziţii tranzitorii speciale, nu se poate aplica regula generală din normele tranzitorii de la art. 3 al. 3 din Legea 356/2006 (nici anterior nu se aplica regula generală cu privire la judecarea infracţiunilor prev. de art. 279 al. 2 lit. a C.p.p.), astfel încât normele de procedură aplicabile cu privire la infracţiunile pentru care plângerea penală prealabilă se adresa anterior Legii 356/2006 direct instanţei de judecată vor fi cele din legea nouă, Legea 356/2006, care prevăd că pentru infracţiunile pentru care este necesară o plângerea penală prealabilă, aceasta se adresează organului de cercetare penală sau procurorului. Pe de altă parte, pentru considerentele de mai sus şi având în vedere şi termenii folosiţi în redactarea normelor tranzitorii, instanţa apreciază că aceste norme tranzitorii vizează doar cauzele având ca obiect infracţiuni cu privire la care a intervenit schimbarea competenţei materiale. Prin aceste dispoziţii tranzitorii s-a reglementat modul în care urmează să fie soluţionate cauzele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, faţă de modificarea regulilor de competenţă materială, dispunându-se judecarea acestei categorii de cauze penale de instanţele care erau competente material potrivit normelor de competenţă aplicabile înainte de modificarea Codului de procedură penală. Art. III pct. 3 din Legea nr. 356/2006 se referă exclusiv la acest tip de cauze penale (o dovadă în acest sens fiind termenii folosiţi „instanţe competente”), fără a se face referire la regulile de sesizare a instanţelor de judecată. De altfel, interpretarea gramaticală, dar şi unitară a celor două teze din art. III pct. 3 al Legii nr. 356/2006, ne conduce la aceeaşi concluzie. Astfel, se observă că în ambele cazuri s-a folosit sintagma „instanţele competente”, respectiv „instanţa competentă”, iar nu „instanţă legal învestită”. Trebuie făcută o clară delimitare între învestirea unei instanţe cu judecarea unei cauze şi regulile de competenţă materială aplicabile. De altfel, legiuitorul a făcut distincţie între cele două instituţii chiar în cuprinsul art. 197 al. 2 C.p.p., unde se prevede aceeaşi sancţiune, nulitatea absolută, atât atunci când sunt încălcate dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, cât şi pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei. În continuarea art. III pct. 3 s-a precizat norma de competenţă aplicabilă în cele două situaţii. Prin urmare, formularea „potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date” (a intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006), respectiv formularea ”potrivit prezentei legi”, nu înglobează din punct de vedere semantic toate normele de procedură, ci numai cele referitoare la competenţă. Interpretarea extensivă a acestei norme tranzitorii, în sensul că instanţele competente ar continua să judece cauzele penale în care sesizarea s-a făcut potrivit dispoziţiilor art. 279 al. 2 lit.a) C.p.p., conform dispoziţiilor Codului de procedură penală dinainte de modificare, ar duce la consecinţe inadmisibile. În primul rând, se constată că legiuitorul nu distinge, astfel încât respectând acest principiu ar trebui ca nici instanţele de judecată să nu distingă şi să judece toate cauzele penale aflate pe rol, indiferent de modul de sesizare, la plângere prealabilă sau prin rechizitoriu, conform procedurii aplicabile anterior intrării în vigoare a normelor modificatoare. Or, în acest mod s-ar aduce atingere nu numai principiului activităţii legii procesual penale, care derivă din principiul legalităţii consacrat de art. 2 al. 1 C.p.p., dar ar fi lipsită de efecte juridice chiar Legea nr. 356/2006, prin care s-a urmărit îmbunătăţirea, corelarea normelor de procedură penală. În al doilea rând, nu s-ar putea reţine nici varianta aplicării vechilor norme de procedură penală exclusiv în cauzele penale în care sesizarea s-a făcut la plângere prealabilă, întrucât legea nu prevede această distincţie, s-ar aplica norme care au fost abrogate (de exemplu art. 284/1 C.p.p.) şi, în plus, s-ar ajunge la crearea unui caz de discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce contravine principiului egalităţii persoanelor în procesul penal, ce este consacrat şi de art. 16 din Constituţia României („Egalitatea în drepturi” – alin. 1 „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; Alin. 2 „Nimeni nu este mai presus de lege”). Deşi principiul menţionat anterior nu este consacrat expres în Codul de procedură penală, acesta a fost recunoscut de practica judiciară şi de doctrina de specialitate, plecând de la normele constituţionale, iar pentru respectarea acestuia trebuie ca tuturor persoanelor să li se asigure aceleaşi reguli procesuale. Prin urmare, dacă instanţele competente ar continua să judece dosarele penale în care sesizarea s-a făcut direct prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aplicând regulile procedurale anterioare, ar fi încălcate nu numai principiile de drept procesual penal enumerate anterior, dar şi Constituţia României. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată ar reţine spre rejudecare aceste dosare, s-ar ajunge în mod evident în situaţia profund neconstituţională de a se institui două proceduri diferite, cu drepturi şi obligaţii procesuale specifice diferite. Or, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni). Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoge, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979). La interpretarea şi aplicarea oricărei norme juridice trebuie să se aibă în vedere faptul că sunt prioritare atât dispoziţiile constituţionale, cât şi dispoziţiile reglementărilor internaţionale care garantează drepturile persoanei, întrucât potrivit art. 11 al. 2 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanţă (art. 20 al. 2 din Constituţie). Faţă de noua configuraţie juridică a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 C.p.p., fiind obligatorie faza urmăririi penale pentru toate infracţiunile urmărite şi pedepsite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa nu poate fi legal sesizată decât prin rechizitoriu, după o prealabilă desfăşurare a fazei urmăririi penale. Aceasta este concluzia dedusă din interpretarea logică, sistematică, dar şi istorico-teleologică a normelor procesual penale din Codul de procedură penală, în virtutea noilor modificări aduse acestei legi organice prin Legea nr. 356/2006, în sensul că legiuitorul a înţeles să impună organelor judiciare parcurgerea celor două faze procesuale, urmărirea penală şi judecata, atât în cazul infracţiunilor dominate de principiul oficialităţii, cât şi pentru infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Legiuitorul nu a prevăzut nici o excepţie de la această regulă, astfel încât nici instanţa de judecată chemată să aplice legea nu poate distinge, conform principiului de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În cadrul Legii nr. 356/2006 nu s-a reglementat, aşa cum s-a argumentat anterior, situaţia cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor de judecată potrivit art. 279 al. 2 lit. a) C.p.p. (varianta dinainte de modificare), astfel încât interpretul legii nu poate institui o excepţie de la parcurgerea fazei urmăririi penale prin reţinerea spre judecată a acestor cauze, întrucât normele tranzitorii nu sunt aplicabile cu privire la acestea şi ar însemna să adauge la lege în mod nepermis. Faţă de aceste considerente, fiind obligatorie parcurgerea fazei de urmărire penală şi emiterea rechizitorului pentru legala sesizare, indiferent dacă la data intrării în vigoare a legii de modificare exista sau nu o plângere prealabilă introdusă direct la instanţa de judecată, se constată că în cauza de faţă au fost încălcate dispoziţiile legale imperative privind sesizarea instanţei, sancţiunea fiind nulitatea absolută, potrivit art. 197 al. 2 C.p.p. În consecinţă, plângerea părţii vătămate trebuie să fie adresată organelor de urmărire penală spre competentă soluţionare. Având în vedere că procesul penal nu se poate desfăşura în temeiul unei norme de procedură care nu mai este în vigoare (introducerea plângerii penale prealabile direct la instanţa de judecată), ţinând cont de principiul activităţii legii procesual penale române enunţat mai sus, de principiile legalităţii şi egalităţii în faţa legii procesual penale şi de normele constituţionale ce interzic discriminarea, constatând că, în prezent, pentru infracţiunile pentru care legea prevede formularea unei plângeri penale prealabile, sesizarea instanţei se poate face numai prin rechizitoriu, în baza art. 285 C.p.p. raportat la art. 279 al. 2 C.p.p. şi art. 197 al. 2 C.p.p. va trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti spre competentă soluţionare. Conform art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE : În baza art. 285 C.p.p. rap. la art. 279 al. 2 C.p.p. şi art. 197 al. 2 C.p.p. trimite cauza, având ca obiect plângerea penală prealabilă formulată de partea vătămată minoră L**** F***** (domiciliat în Bucureşti, Aleea Al. Moruzzi, nr. 2-8, bl. 5, sc. 1, ap. 5, sector 3) împotriva inculpatului F**** F***** Marian (domiciliat în Bucureşti, str. Banu Udrea, nr. 2, bl. G 7, sc. 3, et. 8, ap. 90, sector 3 şi f.f.l. în Bucureşti, Aleea Al. Moruzzi, nr. 2, bl. 2, ap. 7, sector 3) pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 al. 2 C.p., Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti spre competentă soluţionare. În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu recurs in 10 zile de la pronuntare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2006. Preşedinte, Grefier,