G***** I***
ReclamantT***** M*******
PârâtH**** L*****
PârâtG********* A**
PârâtN**** T****
Pârâtadmis acţiunea
amânat pronunţarea hotărârii cauzei pentru data de 30.09.2008
admis cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului Negru Vasile
pentru a se comunica pârâţilor lipsă câte un exemplar din expertiza extrajudiciară ,cu menţiunea să se pronunţe asupra acesteia
încuviinţat proba privind expertiza extrajudiciară
admis cererea de amânare formulată de rperezentanta pârâtului pentru a se pune în discuţia părţilor expertiza
constată întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată şi depusă de reprezentantul reclamantului pe care o admite ,menţine jurnalul încheierii anterioare
posibil încheierea unei tranzacţii
admis cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul pârâtului Negru Vasile
lipsă de procedură faţă de pârâţii N**** T**** şi Negru Ioan
pentru inlocuirea martorului
încuviinţat proba testimonială
pentru a se repeta procedura de citare faţă de pârâţii lipsă cu menţiunea personal la interogator ,sub sancţiunea facerii publice şi pentru ca reclamantul să răspundă la interogator
având în vedere lipsa de procedură faţă de pârâtul Negru Vasile se va repeta procedura de citare faţă de părţi cu menţiunea personal la interogator
menţine jurnalul încheierii anterioare
încuviinţat proba privind interogatoriul părţilor
pentru studierea răspunsului la întâmpinare
comunicat întâmpinarea cu reprezentantul reclamantului ,pentru a formula răspuns