Dosar 16030/280/2006 din 19.12.2006

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16030/280/2006
Data dosar:
19.12.2006
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2008 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Admis fond

    Admite acţiunea precizeată, în parte. Dispune obligarea pârâtei CLFF PITESTI să întocmească întreaga documentaţie privind pe reclamanta P. L. pentru suprafaţa de 3740 m.p. teren(arabil), situat în pct. Botea, pe raza com. Miceşti, sat Băduleşti, jud. Argeş, cu vecinătăţile : N - Bârcă Victoria, S - Banu Gheorghe, E - Râul Doamnei, V - Popescu Rafira, în vederea eliberării titlului de proprietate acesteia, precum şi să întocmească documentaţia necesară, în vederea înscrierii în titlul de proprietate, pentru suprafaţa de 3740 m.p. teren, menţionată în procesul verbal de punere în posesie nr. 745/7.04.2000, eliberat de CLFF MICESTI. Obligă pe pârâta CLFF MICESTI să înainteze documentaţia privind pe reclamantă, pârâtei CJFF ARGEŞ, în vederea eliberării titlului de proprietate. Obligă pe pârâta CJFF ARGEŞ să-i elibereze reclamantei titlul de proprietate, pe baza documentaţiei înaintate de CLFF MICEŞTI, pentru suprafaţa de 3740 m.p. teren, situat în pct. "Botea", cu vecinătăţile menţionate mai sus, pe raza com. Miceşti, sat Băduleşti, jud. Argeş. Obligă pe primarul com. Miceşti, în caz de neândeplinire a obligaţiilor menţionate mai sus, în calitate de preşedinte al CLFF MICESTI, la daune cominatorii de 20 lei, pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

  • Sedinta din data de 21.01.2008 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 28.01.2008

  • Sedinta din data de 03.12.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 73 din dosar, cu avertisment de amendă –În atenţia d-lui primar –. Se citează pârâtele, ce nu au termen în cunoştinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 21.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2007

  • Sedinta din data de 05.11.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite în parte, cererea formulată de către apărătorul petentei, în sensul completării relaţiilor solicitate de la CLFF MICEŞTI şi CLFF DÂRMĂNEŞTI. Respinge cererea de a se emite adresă către OCPI ARGEŞ şi CJFF ARGEŞ, având în vedere faptul că nu deţin hotărârea de validare. Se emit adrese către CLFF MICEŞTI şi CLFF DÂRMĂNEŞTI, în sensul arătat în notele de şedinţă depuse la dosar. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştinţă, cf. art 85 C.p.c. Amână judecarea cauzei la 3.12.2007 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2007.

  • Sedinta din data de 10.09.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânarea cauzei pentru imposibilitatea prezentării. Se revine cu adresă potrivit filei 48 din dosar. Se citează pârâtele Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi Comisia Comunală de Fond Funciar Dârmăneşti. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2007.

  • Sedinta din data de 11.06.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Pune în vedere petentei să depună la dosar acte de stare civilă în dovedirea calităţii procesuale active. Pune în vedere reprezentantului intimatei să înainteze instanţei, hotărârea nr.121/26.10.2006, anexa la hotărâre, în ceea ce priveşte pe petentă, precum şi să ne comunice care a fost propunerea făcută de această Comisie Comisiei judeţene de fond funciar Argeş şi care este motivul pentru care sa făcut această propunere. Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 43 din dosar, cu completările de la acest termen de judecată, cu avertisment de amendă –În atenţia d-lui primar –. Se citează pârâtele, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 10.09.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2007

  • Sedinta din data de 30.04.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite cererea, formulată de către petentă. Se introduce în cauză şi se citează, în calitate de intimată COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR DARMĂNEŞTI, potrivit art. 85 C.pr.civ., cu copie de pe „Precizări”. Se emite adresă către COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR DARMĂNEŞTI în sensul arătat. Amână judecarea cauzei la 11.06.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2007.

  • Sedinta din data de 26.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite cererea, formulată de către apărătorul reclamantei, privind amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Prorogă discutarea celorlalte categorii de probe, după obţinerea relaţiilor. Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 25 din dosar, cu completările de la acest termen. Se citează pârâtele. Amână judecarea cauzei la 30.04.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2007.

  • Sedinta din data de 12.02.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Se emite adresă către COMISIA COMUNALA DE FOND FUNCIAR MICESTI în sensul arătat. Se citează pârâtele, cf. art. 85 C.pr.civ., cu copie de pe precizare. Acorda un nou termen de judecată – mai lung decât cel prevăzut de lege, la cererea reclamantei –, pentru ca pârâtele să ia cunoştinţă de conţinutul precizării depuse la dosar, respectiv: Amână judecarea cauzei la 26.03.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2007.

  • Sedinta din data de 15.01.2007 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Pune în vedere reclamantei să-şi precizeze acţiunea, expunere în fapt şi în drept, potrivit art. 112 C.pr.civ., coroborat cu prev. Lg. 247/2005, precum şi să depună la dosar toate actele pe care le deţine eliberate, conform legilor anterioare Lg. 247/2005, sub sancţiunea suspendării acţiunii, prev. de art. 1551 C.pr.civ. Admite în temeiul art. 156 C.pr.civ., cererea formulată de către reclamanta. Se citează pârâtele, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 12.02.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2007

Flux dosar


Actualizare GRPD