C********* I**
InculpatCondamnă pe inculpatul C********* I**, fiul lui Constantin şi Ristiţa, născut la data de 13.03.1957 în Comuna Lungeşti, Judeţul Vâlcea, domiciliat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. N. Iorga, nr. 6, bl. A24/3, sc. A, ap. 16, Judeţul Vâlcea şi reşedinţa în Oraş Graz - Austria, CNP *********4195, cetăţean român, studii medii, căsătorit, fără antecendete penale, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002 modificată prin Legea nr. 49/2006. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani, conform disp. art. 82 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 200 lei noi (RON) cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2007.
Renunţă la administrarea probei cu martorii din rechizitoriu. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi cu martorul Niţu Gheorghe, solicitată de către inculpat prin apărătorul său. Pune în vedere inculpatului să prezinte martorul necitat la termenul de judecată următor. Se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea, pentru a fi înaintată fişa de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2007. Cu apel odată cu fondul.