V*** C*****
InculpatÎn baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., condamnă pe inculpatul V*** C***** la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. În baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat V*** C***** la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. În baza art. 33 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 61 C.pen., revocă liberarea condiţionată pentru restul de 476 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4/29.05.2002 a Judecătoriei Avrig, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 515/01.10.2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, şi contopeşte acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul V*** C***** urmând să execute în total pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b şi c C.pen. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 180 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
AMÂNĂ CAUZA ŞI ACORDĂ TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 20.09.2006. CITAREA MATRORULUI CU MENŢIUNEA "SUB SANCŢIUNEA APLICĂRII AMENZII MAXIME ÎN CAZ DE NEPREZENTARE". EMITEREA UNUI MANDAT DE ADUCERE PE NUMELE MARTORULUI. DATĂ ŞI CITITĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ, AZI, 30.08.2006.