A************ P******* M*********** P******
Recurent reclamantS* P** M** I** 2*** S**
Recurent paratAdmite acţiunea majorată formulată de reclamanta A************ P******* M*********** P****** în contradictoriu cu pârâta S* P** M** I** 2*** S** Obligă pârâta la plata sumei de 9.414,33 lei reprezentând debit propriu-zis (chirie şi utilităţi ) şi de 117.965,85 lei penalităţi. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2008
Amână pronunţarea la 31.03.2008. Cu recurs.
Admite proba cu expertiză contabilă. Stabileşte următoarele obiective ale expertizei: - să se calculeze defalcat cuantumul chiriei pentru perioada mai-7 oct 2005 ( conform procesului verbal de predare primire a spaţiului de la fila 5 – dosar fond) şi al penalităţilor aferente chiriei conform clauzelor contractuale. Se numeşte prin tragere la sorţi, la cererea părţilor, expert contabil în persoana domnului Neculae Teodor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina pârâtei. Se citează pârâta cu menţiunea de a plăti onorariu de expert în cuantum de 500 lei sub sancţiunea decăderii din probă şi cu menţiunea de a face dovada prin înscrisuri dacă a încheiat contracte de distribuire a utilităţilor de furnizare cu firme autorizate şi dacă aceste utilităţi au fost furnizate de locatori şi care au fost condiţiile plăţii şi penalităţile asupra cărora părţile au convenit. Amână judecarea cauzei la 24.03.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.02.2008
Se citează pârâta , cu copia cererii de majorare a pretenţiilor şi a actelor, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 25.02.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.01.2008
Admite cererea formulată de reprezentantul pârâtei , în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la 28.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.12. 2007
Se citează reclamanta , cu menţiunea dacă mai insistă în cererea de chemare în judecată având în vedere decizia de casare şi dacă înţelege să propună proba cu acte şi expertiză şi pârâta , conform disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 17.12.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2007
Admite cererea de abţinere.Irevocabilă.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR MUNICIPIULUI PITEŞTI, cu sediul în Piteşti, str.Lotrului, nr.1, judeţul Argeş, împotriva pârâtei S* P** M** I** 2*** S**, cu sediul în Piteşti, str.Aleia Mihaila Mihăileanu, nr.4, Trivale, judeţul Argeş. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9.414,33 RON reprezentând contravaloare chirie şi utilităţi şi suma de 9.414,33 RON penalităţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2007.
Amână pronunţarea la data de 26.01.2007. Cu recurs odată cu fondul.
În temeiul disp.art.96 Cod procedură civilă admite cererile formulate de reprezentantul reclamantei şi de apărătoarea pârâtei. Amână judecarea cauzei la 19.01.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2006
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă admite pentru pârâtă proba cu înscrisuri şi interogatoriu reclamantei, sens în care se comunică interogatoriul, urmând ca reclamanta să răspundă în scris potrivit disp.art.222 alin.1 Cod procedură civilă, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă.. Pune în vedere pârâtei prin apărător să depună pentru termenul acordat toate înscrisurile de care înţelege să se folosească, potrivit disp.art.112 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 22.12.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2006
Acordă termen pentru ca apărătoarea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul cererii de modificare a pretenţiilor şi a răspunsului la întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 17.11.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2006
Se citează pârâta cu copia cererii de modificare a pretenţiilor depusă la acest termen de către reprezentanta reclamantei. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la termenul acordat dovada comunicării facturilor aflate la filele 12-25 şi 28-31 din dosar. Amână judecarea cauzei la 20.10.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2006
În temeiul disp.art.118 Cod proc.civilă acordă termen pentru ca reclamanţii să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de către pârâtă şi pentru a formula apărările ce se impun faţă de aceasta. Amână judecarea cauzei la 15.09.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2006
În temeiul disp.art.156 Cod proc.civilă acordă termen la cererea pârâtei. Amână cauza la 16.06.2006.
Amână judecarea cauzei la 19.05.2006, pentru când se citează societatea-pârâtă cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2006