B******* D*****
CondamnatÎn baza art. 449 alin. 1 lit. a C.p.p., admite cererea de contopire formulată de condamnatul BURBUTAN DANIEL, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la 19.10.1975, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti. Constată că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin s.p. nr. 2562/14.11.2006 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare şi s.p. nr. 510/9.10.2006 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin neapelare, sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 510/9.10.2006 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente, după cum urmează: - 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.g,i C.pen, faptă din 20/21.10.1998; - restul de 161 zile rămas neexecutat ca urmare a revocării liberării condiţionate din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 478/1998 a Judecătoriei Moreni; - 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 359/2002 a Judecătoriei Ploieşti. În baza art. 36 alin. 2 C.pen., contopeşte pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 2562/14.11.2006 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-209 alin. 1 lit. a,g,i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., faptă din 11.03.2006, în final condamnatul executând pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 61 C.pen. menţine revocarea liberării condiţionate din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 478/1998 a Judecătoriei Moreni şi contopeşte restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 161 zile, cu pedeapsa de 4 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare. Face aplic. art. 71,64 lit.a,b,c C.pen. În baza art. 36 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 28.01.1999 la 10.07.2001, de la 10.01.2002 la 5.04.2002 şi de la 12.03.2006 la zi. Dispune anularea M.E.P.I. nr. 1087/2006 al Judecătoriei Vălenii de Munte şi 3618/2006 al Judecătoriei Ploieşti şi emiterea unui nou mandat de executare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţelor penale menţionate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 ron va fi avansat din fondurile Min. Justiţiei. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.03.2007.
AMAN PRONUNTAREA LA 9.03.2007
TERMEN LA 6.03.2007 SALA 4
termen 6.02.2007 sala 4