G**** S*******
Apelant ReclamantP****** G******
Intimat PârâtP****** S**** R*****
Intimat PârâtDC nr. 387 R/23.0.2006 – Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta Gîngă Simonela, împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 8.06.2005 pronunţată în dosarul nr. 13450/2004 al Judecătoriei Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Petrilă Gabriel şi Petrilă Sonia Rahila. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 23.05.2006.
Pârâta intimată Petrilă Sonia Rahila depune la dosar întâmpinare. Un duplicat al acesteia se înmânează reclamantei apelante. Pârâta intimată invocă tardivitatea formulării cererii de apel. Instanţa pune în discuţie faptul că, potrivit art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 71 din O.U.G. nr. 58/2003 (introdus în urma aprobării, prin art. I, pct. 4 din Legea nr. 195/2004) text introdus iniţial prin OUG nr. 138/2000 şi aprobat prin art. I, pct. 40 din Legea nr. 259/2005, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe calea principală privind între altele, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei ROL, inclusiv în materie civilă. Sintagma „litigii” are în vedere orice proces indiferent de natura acestuia, al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei ROL inclusiv, potrivit principiului conform căruia unde legea nu distinge, nici judecătorului nu îi este îngăduit să distingă. Cum cauza dedusă judecăţii are o valoare de sub 1 miliard lei (ROL), hotărârea primei instanţe pronunţată la data de 8.06.2005, este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară, respectiv Tribunalul Botoşani, potrivit art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă. Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor evocate, instanţa apreciază că petiţia este o cerere de recurs. Părţile prezente, având pe rând cuvântul, faţă de calificarea făcută astăzi de instanţă solicită un termen pentru a pregăti apărarea. Instanţa urmează a se pronunţa la termenul următor asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii de apel.