A***** N* S****
InculpatHOT: 13.02.2007 Condamnă pe inculpatul ANTOCE STELU , fiul lui Neculai şi Antuzica, născut la 7.12.1059 în com.Harvana, jud.Botoşani, recidivist, domiciliat în Voluntari, sos.Pipera Tunari, nr.1, bl.1, sc.1, ap.18, jud.Ilfov pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.37 lit.a c.p., faptă din 14.05.2006, la pedeapsa de : 1 (un) an închisoare. În baza art.83 c.p. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin s.p. 145/2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia II penală, şi în baza aceluiaşi articol teza finală, alătură această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de : 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, b, c c.p. . În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul la 220 lei cheltuieli judiciare stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare, de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2007. Preşedinte,
termen 13.02.2007 sala 4