F********* V*******
Inculpat recurentG***** F****
Parte civilă intimatăD**** I***
Parte civilă intimatăL***** V*****
Parte civilă intimatăAdmite recursul declarat de inculpatul F********* V******* împotriva deciziei penale nr.126 din 21.o2.2oo6 a Tribunalului Iaşi şi a Sentinţei penale nr.574 din 18.o4.2oo5 a Judecătoriei Paşcani,pe care le casează în parte în latură penală şi rejudecând: Reduce de la 3 ani la l an şi 6 luni închisoare pedeapsă aplicată inculpatului F********* V*******,pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.2o8 alin.1,2o9 alin.1 lit.a,g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.Menţine dispoziţia privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.155/2oo3 a Judecătoriei Roman,urmând ca inculpatul să execute prin cumul aritmetic pedeapsa de 2 ani închisoare.Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a ,b,c Cod penal şi înlătură din sentinţă dispoziţiile contrarii.Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.Cheltuielile judiciare în sumă de 4o RON rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi,26.lo.2oo6 în şedinţă publică.
Cerere de amânare din partea avocat Cupeţ Constantin.