P*** C******
InculpatIn baza art. 79 al. 1 din OUG 195 /2002 rap. la art.74 lit.a, şi c . C.p. cu aplic. art. 76 lit.d C.p. condamnă pe inculpatul P*** C****** (fiul lui Victor si Maria, născut la 29.07.1974 în Bucureşti, cu domiciliul în Bucureşti, str. Fizicienilor nr. 46-48, bl.12-13,ap.13, sector 3, necunoscut cu antecedente penale), la 3 luni închisoare. In baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 3 luni, ce constituie termen de încercare. In baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. In baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 150 RON, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON, onorariu av. oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justitiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.11.2006.