B***** C* D****
InculpatI**** E********
Parte civilăI**** N******
Parte civilăI**** A*** E****
Parte civilăD****** A****
MartorÎn baza art. 178 alin. 1,2 C. P. cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a C. P. şi art. 76 alin.1 lit. d C. P. condamnă inculpatul Bogdan Dănuţ, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 26.03.1983 în loc. Feteşti, jud. Ialomiţa la pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 81 C. P. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 3 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. P. În baza art. 359 C. Pr. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83,84 C. P. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile I**** E********, I**** N****** şi I**** A*** E****. În baza art. 14 şi 346 C. Pr. Pen. raportat la art. 998,999 C. Civ., art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 obligă inculpatul alături de asigurătorul S.C. „Allianz Ţiriac Asigurări” S.A. la plata următoarelor sume: - 6.125,54 lei către partea civilă I**** E******** cu titlu de daune materiale. - 8.000 lei către fiecare dintre părţile civile I**** E******** şi I**** N****** cu titlu de daune morale. - 50 lei/ lună cu titlu de prestaţie periodică către partea civilă I**** N******, începând cu data de 15.08.2005 şi până la finalizarea studiilor de către partea civilă I**** N******, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 ani. În baza art. 14 şi 346 C. Pr. Pen. raportat la art. 998,999 C. Civ. obligă inculpatul către partea civilă I**** A*** E**** la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 191 alin.1 C. Pr. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansare de stat. În baza art. 193 alin. 1,2 C. Pr. Pen. raportat la art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995 obligă inculpatul alături de asigurătorul S.C. „Allianz Ţiriac Asigurări” S.A. către partea civilă I**** E******** la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 189 C. Pr. Pen. suma de 50 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat Alexa Adriana se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.12.2006
Amână pronunţarea la data de 13.12.2006 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.12.2006
Amână cauza la data de 06.12.2006 ora 8,00