V*** I***
Apelant ReclamantS* A****** S*
Pârât PârâtAdmite excepţia. Constată perimarea.
În baza disp. art. 244 alin.1, pct.1 C. pr. civ. suspendă judecarea acţiunii civile formulată de reclamant V*** I*** în contradictoriu cu pârât S* A****** S* .
În vederea precizării în scris a, acţiunii în sensul arătării distincte a înscrisurilor şi a motivelor de fapt şi de drept care determină nulitatea acelor înscrisuri.
Respinge acţiunea civilă.
În vederea punerii în discuţie a obiectivelor depuse la dosar de către reclamant.
în vederea efectuării adresei la Birpoul Local de expertize tehnice şi udiciare de pe lângă Tribunalul Caraş-severin, în vederea comunicării listei cu experţi în specialitatea topografie, şi pentru depunerea în scris, a obiectivelor expertizei.
În vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar reclamantului şi citarea acestuia cu menţiunea de a depune o copie a acţiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Caraş-Severin cu privire la acelaşi imobil şi cu menţiunea de a preciza stadiul în care se află.
administrare probe