I****** I**
Apelant PârâtP*** M******
Apelant Intervenient în nume propriuP*** I****
Apelant Intervenient în nume propriuS********* C********
Intimat ReclamantRespinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât I****** I**, domiciliat în comuna Leordeni, judeţul Argeş şi recurenţii-intervenienţi în nume propriu PĂUN MARIANA şi PĂUN IONEL, ambii domiciliaţi în comuna Leordeni, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.578 din 22.12.2005, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr.777/2005, intimată-reclamantă fiind STAVARACHE CONSTANŢA, domiciliată în comuna Leordeni, judeţul Argeş. Obligă pe recurenţi să plătească intimatei suma de 300 lei RON, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.06.2006, la Tribunalul Argeş-secţie civilă.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de avocat Mihai Constantin, pentru imposibilitate de prezentare. Se citează recurentul Păun Ionel, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 88 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează intimata-reclamantă potrivit art.85-107 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 20 Iunie 2006. Pronunţată în şedinţă publică azi 23 Mai 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.
Trece cauza pe lista de recursuri. Admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de intimata-reclamantă, pentru lipsă de apărare. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apelanţii prezenţi pentru a timbra recursul. Pune în vedere recurentului-pârât I****** I** şi recurentei-interveniente Păun Mariana, să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 88 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează recurentul Păun Ionel, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 88 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează intimata-reclamantă potrivit art.85-107 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 23 mai 2006. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.