C******* L********
Recurent PetentRespinge ca nefondat recursul formulat de petentul C******* L********, deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei penale nr.3928/28.09.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi pe care o menţine. Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitică. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.11.2006.
Faţă de cererea formulată de apărătorul ales al condamnatului recurent, având în vedere împrejurarea că la termenul de azi au fost depuse la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, pentru a se da posibilitatea şi reprez. Ministerului Public să studieze aceste înscrisuri pentru a pune concluzii pertinente în cauză, , ţinând seama de obligaţia repartizării ciclice a dosarelor de la acest complet de judecată, care se desfiinţează, admite cererea formulată şi amână cauza ,redirecţionează prezentul dosar către completul de judecată R 8; stabileşte termen de judecată la data de 23.11.2006.