S****** R***
Inculpat INTIMATAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Casează decizia penală nr. 599 din 13 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava - secţia penală şi parţial sentinţa penală nr. 225 din 12 iunie 2006 a Judecătoriei Fălticeni şi în rejudecare: 1. Condamnă pe inculpatul S****** R*** pentru săvârşirea infracţiunilor: - prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal ( prin schimbarea încadrării juridice din art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,g, i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi b Cod penal) la pedeapsa de 3 ani închisoare; - prev. de art. 217 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (în loc de art. 37 lit. a şi b Cod penal) la pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Aplică disp. art. 71 Cod penal cu privire la drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 24 ianuarie 2007.