Dosar 1850/86/2006 din 13.09.2006

omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1850/86/2006
Data dosar:
13.09.2006
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2006 la ora 8:00

    Complet: C2F penal
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la data de 23 noiembrie 2006. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2006 Condamnă pe inculpatul N***** F*****, fiul lui Netbai Pavel şi Netbai Valeria, născut la data de 24.01.1971 în com. Adîncata, jud. Suceava, cu domiciliul în com. Hînţeşti, jud. Suceava, cetăţean român, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, divorţat, 2 copii minori, recidivist, posesor al CI seria SV nr.423229 eliberată la data de 29.03.2006, CNP *********4994, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit.a,c, i şi art.176 al.1 lit.b Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, art.74 lit.c, art.76 al.2 Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art.65 Cod penal rap.la art.176 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prev.de art.64 lit.a,b Cod penal pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art.61 al.1 Cod penal, revocă liberarea condiţionată cu privire la restul de pedeapsă de 462 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.36/2004 a Tribunalului Suceava, pe care îl contopeşte cu pedeapsa principală aplicată prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Pedeapsă de executat pentru inculpat = 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b Cod penal. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev.de art. 64 lit.a-c Cod penal. În temeiul art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la 21.07.2006 la zi. În temeiul art.350 al.1 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Restituie părţii civile G****** P****: o bărdiţă cu mâner din lemn, cu lungimea de 32 c.m., partea activă din metal, parţial ruginită, având lungimea de 8 c.m. şi lăţimea de 7 c.m., un tricou bărbătesc, 2 pachete de ţigări marca „Saint-Geirge”, părţii vătămate Netbai Dănuţ o faţă de masă cu dimensiunea de 90 x 90 c.m. şi un batic din pânză de culoare albă, cu dimensiunile 88 x 88 x 140 c.m., iar inculpatului un ciocan cu mâner din lemn cu lungimea de 32,5 c.m., partea activă din metal, cu lungimea de 10 c.m. şi lăţimea de 3 c.m., bunuri aflate la I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic. Ia act că partea vătămată Netbai Dănuţ nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.14,346 Cod procedură penală şi art.998 şi urm. Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile G****** P****, cu domiciliul în mun. Suceava, str. B-dul Pref. T.Gavril, nr.23, bl.87, sc.B, ap.5, jud.Suceava, cu reşedinţa în com. Hânţeşti, jud. Suceava, suma de 1.600 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 4.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art.313 din Legea 95/2006, modificată prin OUG 72/2006, obligă inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, suma de 1.698 lei cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părţii civile G****** P****. În temeiul art.313 din Legea 95/2006, modificată prin OUG 72/2006, respinge acţiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, ca nefondată. În temeiul art.191 al.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2006.

  • Sedinta din data de 25.10.2006 la ora 8:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 27.09.2006 la ora 8:00

    Complet: C2F penal
  • Amânat
  • Sedinta din data de 14.09.2006 la ora 8:00

    Complet: C1F penal (AD)
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD