A***** G*******
Recurent - IntimatR*** M****
Intimat - ContestatorB***** N****** P********* A* L** R*** M****
Intimat - ContestatorRespinge ca nefondat recursul declarat de intimatul A***** G******* domiciliat in Câmpulung, str. Revoluţiei , nr. 18, jud.Argeş împotriva sentinţei civile nr. 157/27.01.2006 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr. 3877/2005, intimată fiind contestatoarea Preda Ileana decedată având ca moştenitor pe R*** M**** domiciliată în com. Brăduleţ, jud.Argeş. Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea formulată în scris de recurentul.-intimat A***** G******* prin care solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător, având în vedere şi imposibilitatea prezentării acestuia din motive medicale potrivit biletului de ieşire din spital depus în anexă la cerere. Se citează recurentul-intimat cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 950.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 15.000 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat Amână judecarea cauzei la 08.05.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.