F******* V*******
ReclamantN****** M****
PârâtB***** M***
PârâtN****** N******
PârâtC******* M****
PârâtAdmite acţiunea. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune. Atribuie imobilele în lotul părţilor Neculai V. şi Mihălucă D. Obligă pe acestea la plata de sulte către ceilalţi moştenitori.
În vederea studierii raportului de expertiză şi pentru a formula eventuale obiecţiuni, amână judecata cauzei la data de 04.05.2010.
Faţă de solicitarea expertului de acordare a unui termen în vederea depunerii raportului de expertiză, admite cererea expertului şi amână judecarea cauzei la data de 23.03.2010, pentru când reclamanta şi pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela au termen în cunoştinţă. Se va repeta procedura de citare cu pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să indice ai cui moştenitori sunt Bălăiţă Marcelina, Ristea Cristina, Neculai Marian, Neculai Iosif Lucian şi Neculai Adrian. Se va reveni cu adresă la expertul Ciuche Cătălin Eduard în sensul celei de la fila 288 dosar.
Admite obiecţiunile formulate de pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela, prin apărător, în privinţa supraevaluării casei. Desemnează expert, în specialitatea construcţii, prin tragere la sorţi, pe dl. expert Ciuche Cătălin Eduard. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei în valoare de 1.000 lei. Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2010, pentru când reclamanta şi pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela au termen în cunoştinţă. Se va repeta procedura de citare cu pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pune în vedere pârâţilor Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela să achite onorariul provizoriu stabilit în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere pârâţilor Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela să formuleze şi să depună obiectivele expertizei. Se va înainta adresă expertului desemnat după achitarea onorariului. Se va înainta adresă către BLET Neamţ pentru a se comunica numele expertului şi onorariul provizoriu stabilit.
Cauza s-a amânat pentru întocmirea raportului de expertiză construcţii.
Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2009, pentru când, reclamanta şi pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela auTC. Se va repeta procedura de citare cu ceilalţi pârâţi. Se va reveni cu adresă la domnul expert Ciobanu Romeo în sensul de a ne înainta efectuat raportul de expertiză solicitat, cu menţiunea că în cazul în care nu îl vom primi până la termenul fixat se vor aplica sancţiuni procedurale pecuniare.
Cauza s-a amânat pentru lipsa raportului de expertiză.
Amanat pentru a se reveni la expert in vederea intocmirii raportului de expertiză cu obiectivele initial formulate, cu mentiunea ca se va aplica sanctiunea pecuniara în caz de neindeplinire. S-a conexat la prezentul dosar, având în vedere identitatea de părti, obiect, cauză şi stransa legătură dintre ele şi pentru o mai buna administrare a probelor, a dosarului nr. 1254/291/2009.
Amână judecarea cauzei la data de 14 iulie 2009, pentru când, reclamanta are TC. Se va repeta procedura de citare cu pârâtii. Se va reveni cu adresă la domnul expert Ciobanu Romeo în sensul de a ne înainta efectuat raportul de expertiză solicitat.
Cauza s-a amânat pentru a se reveni cu adresă la expertul Ciobanu Romeo pentru întocmirea raportului de expertiză construcţii.
In nbaza art.244, pct.1 C.pr.civ. suspendă judecata până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2505/291/2007. cu termen de judecată la data de 04 iuie 2007. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
În cauză s-a acordat termen pentru a se reveni cu adresă la expertul Ciobanu romeo pentru a întocmi raportul de expertiză tehnică în construcţii.
Amînat pentru ca părţile să studieze completarea la raportul de expertiză.
CAUZA S-A AMANAT LA DATA DE 04 MAI 2007 PENTRU A SE REVENI CU ADRESA LA D-NUL EXPERT APOSTOL FLORIN IN SENSUL DE A COMPLETA RAPORTUL DE EXPERTIZA CU PRIVIRE LA SUPRAFAŢA DE 1000 M.P. SI SA INDICE EXACT CÂT DIN ACEASTA SUPRAFAŢA ESTE INCLUSA IN TITLU ŞI SA INTOCMEASCA SCHITA.
CAUZA S-A AMÎNAT PENTRU A SE EMITE ADRESE EXPERŢILOR cIOBANU rOMEO ŞI aPOSTOL FLORIN SĂ EFECTUEZE EXPERTIZELE DISPUSE ÎN CAUZĂ.
S-a acordat termen de judecată în vederea audierii martorilor propuşi de reclamantă şi pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela şi pentru ca reclamanta să achite onorariile provizorii de experţi.
Cauza s-a amânat în vederea audierii martorilor propuşi reclamantă şi de pârâţii Neculai Viorel şi Mihălucă Daniela.