S* A*** H**** S**
Apelant PârâtT*** M****
Intimat - ReclamantS*** G*******
Intimat - PârâtAdmite apelul declarat de apelanta-pârâtă S* A*** H**** S**, cu sediul în Piteşti, str.Smârdan, nr.41, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.4993 din 05.12.2005, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr.619/2004, intimat-reclamant fiind T*** M****, domiciliat în Piteşti, str.Mărăşeşti, nr.38, judeţul Argeş şi intimat-pârât S*** G*******, domiciliat în Piteşti, str.Smârdan, nr.4, judeţul Argeş. Schimbă sentinţa în sensul că respinge acţiunea restrânsă şi precizată. Obligă pe intimatul-reclamant să plătească apelantei suma de 211 lei RON cheltuieli de judecată, fond şi apel. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 Mai 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul apelantei-pârâtă, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant şi a timbra apelul . Pune în vedere apelantei-pârâtă prin apărător, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei RON şi timbru judiciar în valoare de 0,5 lei RON, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar hotarârea judecătorească despre care face vorbire cu privire la acţiunea în revendicare, ce a fost desprinsă, conform încheierii din data de 13.06.2005 a Judecătoriei Piteşti. Se citează intimatul-pârât. Amână judecarea cauzei la data de 30 Mai 2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.