P***** A*****
ReclamantP***** I****
ReclamantM******* J***
PârâtC******* G*******
PârâtPerimat.
Suspendă cauza.
amână cauza în vederea încheirii unei tranzacţii
Apreciază că se impune amânarea cauzei pentru perfectarea tranzacţiei între părţi. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul M******* J***.
Amână cauza pentru perfectarea tranzacţiei dintre părţi.
Instaţa acordă părţilor un termen pentru încheiere tranzacţie.
Apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată în vederea precizării acţiunii, urmând a depune la dosar valoarea de impozitare a imobilului .
amână cauza în vederea citării pârâţilor cu câte un exemplar al precizării de acţiune.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa apreciază că se impune amânarea cauzei pentru un alt termen de judecată pentru când încuviinţează cererea formulată de reprezentantul reclamanţilor în sensul de a depune la dosarul cauzei o precizare de acţiune şi pentru a se cita pârâtul lipsă Moldovan Ziga cu menţiunea personal la interogatoriu,reclamanţii şi pârâtul C******* G******* primesc termen în cunoştinţă fiind prezenţi la termenul de azi.