I***** S*****
Apelant ReclamantI***** E*****
Apelant ReclamantM**** G*********
Intimat - PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi IONIŢĂ ŞTEFAN şi IONIŢĂ ELARIA, ambii domiciliaţi în comuna Costeşti, sat Broşteni, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.19 din 16.01.2006, pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul nr.1617/2005, intimată-pârâtă fiind M**** G*********, domiciliată în comuna Suseni, sat Ţuţuleşti-Odaeni, judeţul Argeş. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 Mai 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.
Califică drept recurs calea de atac . Trece cauza pe lista de recursuri. Admite cererea recurentului-reclamant Ioniţă Ştefan, de amânare a cauzei în vederea achitării timbrajului pentru apel . Pune în vedere recurentului-reclamant Ioniţă Ştefan, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 94 lei RON şi timbru judiciar în valoare de 2,4 lei RON, sun sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează recurenta-reclamantă Ioniţă Elaria, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 94 lei RON şi timbru judiciar în valoare de 2,4 lei RON, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Se citează intimata-pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 30 Mai 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2006 la Tribunalul Argeş-secţie civilă.