A***** M****
InculpatS*** H****** D****** I**** -*** C*****
Parte civilăS* C***** C*** O******
Parte civilăN*** D*** L*****
MartorC****** E***** R***** I****
MartorÎn baza art. 11, pct. 2 lit. a cu referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală achită inculpatul A***** M**** ( fost DZUBINSCHI) fiul lui MIHAI şi ANA, născut in Roman, judeţul Neamţ, domiciliat in Roman, judeţul Neamţ, studii 8 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiul militar îndeplinit, recidivist, aflat in Penitenciarul Bacău, arestat in altă cauză, pentru infracţiunea de furt calificat în dauna avutului SC Herbert Danusia Impex SRL Căiuţi prevăzută şi pedepsită de art. 208 -209 alin. 1 , lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. În baza art. 208 -209 alin. 1 , lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat in dauna avutului părţii civile Societatea Cooperativa de Consum Oneşti condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 ( două ) luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 680/03.11.2006 a Judecătoriei Roman definitivă prin decizia penală nr. 127/A/09.05.2006 a Tribunalului Neamţ s-a dispus revocarea liberări condiţionate pentru restul de 354 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 467/20.08.2004 a Judecătoriei Roman. În baza art. 61 Cod penal contopeşte restul de 354 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 467/20.08.2004 a Judecătoriei Roman cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre in pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 680/03.11.2006 a Judecătoriei Roman în pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 2 luni închisoare. Execută pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 ( două ) luni închisoare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal scade din durata pedepsei perioada executată de la 24.08.2006, ora 19,00 la zi. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal in condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1387/30.05.2007 emis de Judecătoria Roman şi dispune a se întocmi noi forme de executare. În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 998 Cod Civil obligă inculpatul să achite Societăţii Cooperativa de Consum Oneşti suma de 1342,50 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 346 alin. 3 Cod procedură penală respinge cererea SC Herbert Danusia Impex SRL Căiuţi privind obligarea inculpatului la despăgubiri civile. In baza art. 189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Biroul de Avocaţi Oneşti a sumei de 200 lei, reprezentând 2 onorarii minime X 100 lei pentru apărătorii desemnaţi din oficiu – avocaţi Matei Adriana şi Bîra Teodora. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică, azi 18 .06.2007.
Hotarare 555 din 18.06.2007Amână cauza faţă de lipsa inculpatului.
AMÂNĂ CAUZA FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI
AMÂNĂ CAUZA FAŢĂ DE LIPSA MARTORILOR
AMÂNĂ CAUZA FAŢĂ DE LIPSA MARTORILOR.
Amână cauza pentru continuarea administrării probatoriului.