C********* P**** L****
InculpatD******* G***
InculpatT**** I**
Parte vătămatăC****** M****
Parte civilăT********* I***
Parte civilăI) Condamnă pe inculpatul D.G., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208.alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea disp.art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal . În baza disp.art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a , b Cod penal. În baza disp.art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, anterior arătată, pe o perioadă de 4 (patru) ani care, conform disp.art. 82 Cod penal , constituie termen de încercare pentru acesta. În baza disp.art.71 alin. 5 Cod penal pe durata termenului de încercare anterior menţionat dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a, b Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii ce i-a fost aplicată prin prezenta sentinţă penală. II) Condamnă pe inculpatul CPL la pedeapsa de 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208.alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 şi urm. Cod penal , art. 74 alin.1 lit. a,b,c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal ( patru acte materiale - infracţiune comisă la data de 30.06.2005, moment al epuizării acesteia). În baza disp.art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a , b Cod penal. În baza disp.art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, anterior arătată, pe o perioadă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni care, conform disp.art. 110 Cod penal constituie termen de încercare pentru acesta. În baza disp.art.71 alin. 5 Cod penal pe durata termenului de încercare anterior menţionat dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a, b Cod penal. În baza disp.art. 1101alin.1 Cod penal raportat la disp.art.861alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la datele ce vor fi fixate de către această instituţie şi să urmeze programul ce va fi stabilit; b)– să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile; c)– să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza disp.art. 1101alin.1 Cod penal raportat la disp.art.861alin.3Cod penal, pe durata termenului de încercare impune inculpatului obligaţia de a nu frecventa baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice şi de internet sau alte asemenea locaţii, precum şi obligaţia de a nu lua legătura cu inculpatul D******* G***. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.1101alin.3 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii ce i-a fost aplicată prin prezenta sentinţă penală. Ia act că prejudiciul cauzat părţii vătămate TI a fost recuperat integral, aceasta nemaiconstituindu-se parte civilă în cadrul procesului penal. În baza disp.art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală cu referire la disp.art. 998-art.999 Cod civil şi art. 1000 alin.2 Cod civil admite cererile de pretenţii civile formulate de către partea civilă T.I şi de către partea civilă f.G. în cadrul procesului penal. Obligă pe inculpatul C.P.L. să plătească părţii civile T.I. suma de 861,64 lei şi părţii civile F.G suma de 10 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza disp.art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală respinge cererea de pretenţii civile formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă C.M. În baza disp.art. 118 lit. e Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 100 lei de la inculpatul D.G.şi a sumei de 20 lei de la inculpatul Ciubotariu Petru – Liviu. În baza disp.349 şi art. 189 Cod procedură penală suma de 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaţilor ( delegaţiile nr.7057/23.08.2005 şi nr. 10675/11.10.2006 emise de Baroul Iaşi) va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat. În baza disp.art.349 şi art. 193 teza I Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpaţisă plătească părţii civile Chelaru C.M. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de către aceasta în cadrul procesului penal. În baza disp.art. 349 şi art. 191 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.04.2007.
amânăpronuntarea la data de 04.04.2007
amână pronunţarea la data de 28.03.2007
amână judecata cauza pentru a se administra probele încuvinţate inculpatului si partilor civile;
Amana judecata cauzei pentru a se audia martorii din lucrari Hoştina Gheorghe si Toma Costache;
aMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU CÂND SE VOR FORMULA ŞI DISCUTA PROBELE, SE VOR AUDIA MARTORII DIN LUCRĂRI.
Amână judecarea cauzei pentru când apărătorul inculpatului Dumitriu va lua cunoştinţă de conţinutul dosarului şi va pregăti apărarea, se vor îndeăplini procedurile de citare cu părţile care nu au TC.
Acordă termen de judecată pentru când apărătorii părţilor vor lua cunoştinţă de conţinutul dosarului, se vor cita părţile lipsă.