Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza dispoz. art.300 ind.1 al.1 Cod proced. Penală verifică şi constată legalitatea măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpatului RUJOIU NICOLAE , fiul lui Gheorghe şi Teodora, născut la 05.12.1955 în localitatea Călăraşi, jud.Călăraşi. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art.145 Cod proced. Penală. În baza dispoz. art.300 ind.1 al. 3 Cod proced. Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului RUJOIU NICOLAE , cu datele de stare civilă precizate anterior, sens în care se vor face comunicările către Arestul IPJ şi Penitenciarul Iaşi. Constată că prin repartizarea aleatorie cauza privind soluţionarea fondului are ca termen de judecată data de 24.10.2006 la completul P1 al Judecătoriei Iaşi. Dispune citarea inculpatului cu datele de stare civilă în Arestul IPJ Iaşi, în Penitenciarul Iaşi precum şi a părţilor vătămate şi martorilor din lucrări. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Cercetată în camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 12.09.2006.